Adoptă un câine

Cele 2 adăposturi private ale Fundaţiei ROLDA sunt de peste 15 ani casă pentru câinii salvaţi de pe stradă sau din situaţii extreme, câini bătrâni sau pui abandonaţi, câini de toate mărimile, culorile, majoritatea de rasă comună, câini loviţi de maşini, bătuţi, abuzaţi, abandonaţi.

dream in aprilie 2020

Câinii semi sălbatici (care nu au trăit niciodată printre oameni) salvaţi din zonele industriale sunt cazurile cele mai dificile pentru a deveni candidaţi siguri la adopţii.

Câinele trebuie să fie un prieten sigur, stabil emoţional, pregătit pentru a trăi într-o familie, mai ales dacă familia nu a mai avut câini în trecut şi/sau dacă are şi copii.

Câinele haiduc care a trăit în jungla noastră modernă ca un supravieţuitor de pe o zi pe alta, evitând maşini, pericole, ferindu-se de oamenii care îl alungau se teme uşor, este imprevizibil şi are nevoie de foarte mult timp să aibă încredere în oameni.

Majoritatea câinilor salvaţi devin uşor animale de companie sigure, fiind inteligenţi, gata să multumească oamenii, gata să înveţe regulile casei, să facă trucuri pentru a cerşi o privire, o mângâiere şi puţină atenţie de la oameni.

Adoptă un câine! Astfel, nu doar salvezi o viaţă, nu doar schimbi în bine viitorul unui suflet care trăieşte singur într-un adăpost. Doar atât şi ar părea suficient, însă nu.

Adoptă un câine și câştigi un prieten pe viaţă, creezi o legatură indestructibilă pentru care îţi vei mulţumi ori de câte ori eşti trist şi acel ghem de blană va reuşi să te facă să zâmbeşti, ori de câte ori îl vezi lipit lângă tine, mai ales atunci întelegi că nu te va abandona niciodată la greu, un prieten care te scoate la aer liber, chiar şi atunci când nu ai chef.

Însă, toate vin cu un preţ în lumea în care trăim, iar ceea ce îţi cerem noi este să nu fii egoist: dacă crezi că nu eşti pregătit să oferi această şansă unui câine, dacă eşti nesigur, nu ai suficient timp sau ai alte priorităţi nu îl lua din adăpost să îi dai speranţe pentru ca apoi să îl abandonezi şi tu, din nou.

dream in august 2020

FII RESPONSABIL

Cu inima deschisă, adoptă un câine şi nu va exista o zi să treacă fără să îi mulţumeşti că se află lângă tine.

Buck adoptati in DE
Fang si Lolita adoptati in Switzerland ianuarie 2020
Delia si Reggae adoptati
Saga si Alice adoptati in Suedia octombrie 2020
Pasha si Tami adoptati in Uk
Stefanut salvat de Mada in ianuarie 2020
Stefanut salvat de Mada dupa baie ianuarie 2021

  De sărbători am ales să îmi vizitez părinţii, dar în timp ce mă îndreptam către ei în mijlocul străzii l-am văzut pe Ştefănuţ. Era un ghemotoc de blană ce nu se mai putea deplasa. Probabil a fost lovit de o maşină şi nu s-a mai putut mişca.

Când am oprit maşina să văd ce s-a întâmplat, sufletul meu a fost sfăşiat de sunetele de disperare pe care le scotea acest căţeluş.

Nu am stat pe gânduri nici o clipă şi l-am luat la mine în maşină unde a încetat să mai plângă. L-am dus acasă, l-am spălat, i-am dat să mănânce şi a doua zi l-am dus la veterinar pentru a mă asigura că nu are nimic rupt. După câteva zile a început să meargă din nou şi lucrul acesta îmi umplea inima de bucurie.

Din nefericire, nu l-am putut păstra pe Ştefănuţ şi am fost nevoită să îl duc la ROLDA unde ştiam că o să fie în siguranţă până când îşi va găsi familia care să îi ofere iubirea de care nu a avut parte până să îl găsesc.

Nu o să înţeleg niciodată de ce oamenii abandonează aceste animăluţe, când singurul lucru pe care poate să îl facă un ghemotoc ca Ştefănuţ este să ofere iubire.

De ce ai abandona un suflet nevinovat care nu ţi-a făcut niciodată un rău?

Pentru mine căţeluşii din adăpost sunt nişte luptători. Au suferit destul de mult înainte să fie găsiţi. Au fost înfometaţi, loviţi, au stat mereu prin vreme greu de îndurat, dar nu s-au dat bătuţi. Şi-au dorit să trăiască, şi-au dorit o familie.

Fiecare dintre noi poate face ceva să le schimbe viitorul acestor câini: adoptă un câine, devino sponsor, ajută-i cum poţi. Indiferenţa noastră este ceea îi ucide.

Mădălina (voluntar ROLDA)