Centru PawzUp este gândit să funcţioneze atât ca un adăpost pentru animale abandonate (câini, pisici, măgari, alte animale de fermă), cât şi să ofere servicii veterinare de calitate pentru fiecare animal în suferinţă. Pe lângă acestea, PawzUp doreşte să implice într-un mod activ comunitatea în rezolvarea propriilor probleme sociale prin activităţi de voluntariat şi educative sau de recreere în compania unor animale fericite, sănătoase şi prietenoase.
Împreună oferim o şansă!

BENEFICII PENTRU ANIMALE


BENEFICII PENTRU COMUNITATE

Cum poţi ajuta?

Proiectul PawzUp costă în total aproximativ 6.500.000 RON. ROLDA doreşte să strângă în România 2.000.000 urmând ca restul sumei să fie adunată de către filialele noastre externe.
Deşi 2 milioane RON este o sumă foarte mare, un calcul simplu ne arată că, indiferent de buget, orice şi-ar putea permite să dea o mâna de ajutor
Dacă presupunem că există 3 milioane de români iubitori de animale (deşi noi credem că suntem mai mulţi) şi dintre aceştia doar 4000 ar răspunde apelului nostru (adică 0,13 %) iar fiecare dintre cei 4000 inimoşi ar dona doar 20 RON timp de 24 luni (2 ani) iată cum împreună, am reuşi să strângem 1.980.000 RON!
Dacă reprezinţi o companie, poţi direcţiona 20% din impozitul pe profit , în limita a 3 la mie din cifră de afaceri.

Mesajul președintelui ROLDA…
„De când salvez animale fără stăpân aflate în suferinţă, adică de mai bine de 20 de ani, am plecat de la ideea că românii nu îşi pot permite acest tip de activităţi (salvarea animalelor, plata facturilor veterinare, construirea adăposturilor moderne şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, etc). De fiecare dată, în toţi aceşti ani, ne-am adresat suporterilor noştri străini şi mai târziu, filialelor pe care ni le-am creat în diverse ţări pentru a primi ajutor să ne continuăm activitatea.
Nu am îndrăznit să apelăm la români, pentru că ştiu greutăţile cu care majoritatea ne confruntăm aici, în ţara noastră. Când am început să mă gândesc serios la construirea centrului PawzUp cu tot ce implică acest lucru (responsabilitate, logistică, timp suplimentar alocat) am aşternut pe hârtie costurile şi mi-a fost teamă să fac un total văzând toate acele cifre înşiruite.
Ştiam că devine din ce în ce mai mult un vis, mai degrabă decât un proiect realizabil. I-am dat mamei mele să citească tot ce am scris despre proiect şi cu lacrimi în ochi, ea mi-a spus că vă dona prima o sumă de bani, pentru că ea mă susţine necondiţionat şi pentru că nu trebuie să uit că „tu, Dana, poţi orice”.
Apoi, am început să adun şi să împart … să găsesc o cale prin care să pot aduce costurile la o sumă rezonabilă atunci când vi-l voi prezenta, vouă, tuturor. Nu rămâne decât să hotărâţi dacă am reuşit sau nu. Tot ce vă pot spune este că sunt româncă, născută în România şi doresc să văd România schimbată în bine. În domeniul meu de activitate, ştiu că animalele au calităţi deosebite care pot ajuta oamenii dacă le dăm o şansă.”
Dana Costin, preşedinte ROLDA
Dincolo de cifre și rapoarte anuale, noi lucrăm cu OAMENI. Împreună cu alți oameni cu suflet, facem diferența dintre viață și moarte pentru prietenii noștri necuvântători. Pentru a afla cum ne poți ajuta