În contextul problemelor economice care afectează tot mai mulți români, ROLDA își dorește să ajungă la cât mai multe animale cu stăpân în pericol să nu aibă acces la îngrijire medicală adecvată sau să fie abandonate pe străzi.

Echipa ROLDA este fericită să anunțe că începand cu ianuarie 2023, alocăm un buget lunar special, suficient pentru aproximativ 30 persoane cu pensie sub 2.000 lei ale căror animale de companie au urgențe medicale sau nevoi precum suplimente costisitoare, proteze, cărucioare, sterilizare. Acoperim chiar și costurile legate de adopția unui animal de companie. Astfel, ne propunem să încurajăm pe fiecare senior să țină aproape un sufletel blănos, bucurându-se reciproc de atenție și dragoste necondiționată.

Suntem aici să asigurăm împreună fiecărui animal de companie un OM lângă care să rămână ACASĂ.

Programul #PrietenPeViață a fost creat să ajute animalele de companie ale seniorilor din România.
Beneficiile câinilor, pisicilor în viața noastră sunt cunoscute și demonstrate chiar științific.

La ROLDA considerăm că mai ales persoanele singure merită să se bucure de compania unui patruped care să le lumineze viața.

Din păcate, mulți seniori nu își permit costurile veterinare și nici chiar hrana de zi cu zi, renunțând la a avea un companion pe care nu îl pot întreține.

#PrietenPeViață are următoarele scopuri:
● Să crească numărul de adopții în rândul persoanelor vârstnice
● Să scadă rata abandonului datorat de lipsurile financiare ale acestora
● Să îmbunătățească calitatea vieții seniorilor
● Să ofere acces la tratamente (inclusiv de urgență) pentru animalele de companie ale seniorilor
● Să ne crească respectul de sine că nu am devenit roboți insensibili la drama propriilor bunici și părinți

Scopul nostru este să ajutăm animalele, dar și pe cei care le primesc în casele lor. Respectăm posesorii de animale responsabili și în momente economice dificile, venim în ajutorul lor atât cât putem.

În ce condiții poti beneficia de ajutor în cadrul acestui program?

Exemplu: Operație, cost spitalizare, tratament de orice fel (inclusiv suplimente). De asemenea, avem nevoie de poza rețetei medicale cu tratamentul prescris, cu dată recentă.

Te rugăm să iei legătura cu echipa ROLDA, mai exact cu Mădălina la numărul de telefon 0758.783.207 sau pe email la contact@rolda.org

sau

Completează formularul următor

Cum funcționează #PrietenPeViață?

ROLDA acoperă costurile legate de animalul tău de companie în mai multe moduri.

1.

Achită direct cabinetului veterinar care a emis factura contravaloarea acesteia.

2.

Cumpără tratamentul și îl trimite prin poștă, la adresa indicată.

3.

Achită costurile legate de adopția animalului (vaccinare, sterilizare, etc.)

Pentru întrebări și sugestii, suntem aici pentru iubitorii de animale care nu își lasă patrupezii la greu.

Mădălina

0758.783.207
contact@rolda.org

Dana Costin

Președinte ROLDA

„Într-o societate egoistă în care valorile sunt schimbătoare, superficiale și tot mai moderniste, pare că ne uităm rădăcinile pe care le ignorăm zi de zi, uneori cu dispreț. Drama seniorilor din România se desfășoară pe mai multe planuri, iar cel financiar este doar unul dintre ele. Ca alegere personală, prefer compania animalelor și imediat după aceasta pasiune, este grija pentru seniori.

La ROLDA încercăm să gândim programe interesante, unice și utile care să aducă sau să mențină un animal norocos în viața fiecărui senior.
De ce? Pentru că sunt atât de multe animale fără stăpân și atât de multe persoane vârstnice singure.

Fiecare avem părinți, bunici și vedem la ei și la prietenii lor o mare suferință pe care noi, societatea, suntem evident incapabili să o schimbăm, însă putem apela la ajutorul animalelor să facă „gratuit” acest lucru.”