Cu siguranță ai mai văzut cândva pe stradă un câine ghid care era alături de o persoană nevăzătoare. Ai apreciat în mod sigur ceea ce face câinele, te-ai gândit că nu e ceva simplu, dar nu ți-a trecut nicio clipă prin minte cât de complicat și cât de dificil este să ajungi un câine ghid. Aflăm în acest articol cum poate să ajungă un câine în această postură și cum ajunge acesta să facă o echipă bună cu persoana nevăzătoare.

În ediția cu numărul 29 a podcastului „În jurul cozii”, podcast oferit de către ROLDA România, am discutat cu dresorul și formatorul de câini ghizi pentru nevăzători, Zoltan Szabo. Zoltan ne-a explicat că un câine ghid aduce în viața unui nevăzător un nivel de independență pe care altfel este greu să o obțină. Cei mai potriviți câini pentru această postură sunt labradorii pentru că sunt în principiu niște câini foarte echilibrați și stabili din punct de vedere emoțional.

Zoltan a povestit la podcast că în momentul în care a început să formeze câini ghizi pentru nevăzători credea ca lucrurile sunt destul de simple. Complexitatea unui dresaj de acest gen întrece însă cu mult complexitatea oricărui alt tip de dresaj.

„Eu credeam la început că un dresor formează un câine ghid exact ca pe un câine de competiție, câinele face niște exerciții, că e totul o rutină foarte bine formată, ca și un examen de lucru, dar nu este așa. Deseori, nu sunt două trasee similare. Câinele dacă nu este pregătit pentru a învăța să rezolve anumite probleme, uneori singur, alteori să se bazeze pe conducătorul lui, nu se poate descurca. Câinii ghizi, ca niciun câine de altfel, nu sunt roboți, ei lucrează în echipă. Câinele și nevăzătorul sunt o echipă, alteori ia o decizie unul, alteori altul. Ca să pui în balanță acest lucru ai nevoie de multă experiență și să cunoști nevoile reale ale unei persoane cu deficiențe de vedere”, a spus formatorul de câini.

Munca care stă în spatele unui câine care a devenit câine ghid pentru nevăzători este colosală. Procesul începe încă de când s-a născut și continuă pe toată durata vieții sale. Calitățile necesare acestui „job” sunt calități pe care de foarte multe ori nici măcar oamenii nu le dețin. Câinii ghizi ar putea fi numiți cu ușurință, câini „supereroi”.

„Selecția este cea mai importantă, să găsești câinele potrivit. După ce se nasc, puii din canisa organizației încep programul de socializare și educare, după care aceștia ajung la familii voluntare care ajută în educarea lor. Aceștia au nevoie de foarte multă socializare, dar sunt prea tineri încă pentru a învăța ghidarea. La un an se întorc înapoi la organizație și încep să lucreze cu un specialist. Se perfecționează partea de disciplină și începe efectiv munca pe teren, foarte multe ore petrecute în oraș, în trafic, în mijloacele de transport. Dacă ai niște căței buni, adică cu un sistem nervos echilibrat care provin dintr-o linie controlată, atunci în mod normal șansele ca ei să fie potriviți pentru acest domeniu sunt mult mai mari decât așa random. Nu contează dacă patrupedul se sperie sau îi este frică să urce într-un mijloc de transport, pe mine mă interesează cât de repede se adaptează. Dacă văd că în două trei zile începe să prindă curaj și depășește acea frică relativ repede, atunci este foarte promițător. Dacă și peste două trei săptămâni ne chinuim cu aceeași problemă, problema va reveni și cu nevăzătorul. Este așadar foarte importantă selecția, iar apoi o socializare – educare foarte atente pentru că sunt anumite criterii foarte importante. Un câine ghid nu are voie să fie agresiv, nici dacă este provocat, trebuie să fie foarte tolerant cu copiii și cu alte animale, să își controleze foarte bine instinctele. De altfel aceștia sunt sterilizați la vârstă optimă. Ei învață să lucreze când li se pune acel ham, în momentul în care nu au hamul, sunt liberi și sunt câini obișnuiți, ca orice alt câine”, a explicat Zoltan Szabo la „În jurul cozii”.

Așa cum explica Zoltan, câinii ghizi nu sunt roboți, chiar dacă sunt pregătiți au nevoie de timp pentru a se cunoaște și a se adapta cu conducătorul lor. În mod clar și nevăzătorul are nevoie de timp pentru adaptare, dar poate cel mai important este ca între cei doi să apară acele semne bune, semnele compatibilității. Și cum de multe ori lucrurile bune au nevoie de timp și în această situație timpul și răbdarea sunt esențiale.

„La început facem exerciții foarte simple, cum se leagă câinele, cum se perie, cum să îi dai apă. Apoi când mergem pe acele trasee cunoscute de câtre beneficiar, pentru că beneficiarul trebuie să aibă o hartă mentală în cap, pe baza aceasta și a semnalelor date de câine, el trebuie să știe tot timpul unde se află. Apoi facem exerciții din ce în ce mai complexe, trasee noi pe care trebuie să le știe pe de rost. La început va fi ajutat de către un specialist după care va rămâne singur și trebuie să se descurce. Uneori eu chiar vreau să văd cum se descurcă când se rătăcește, când nu știe unde se află, când rămâne singur pe stradă cu câinele. Am predat la un moment dat un câine în Moldova, era viscol, condiții grele de lucru, eram în drum spre casă la 500 de km de beneficiar care m-a sunat să îmi spună că nu știe unde se află. S-a descurcat până la urmă. La început îi este foarte greu unui nevăzător să aibă încredere într-un câine și încearcă să controleze anumite situații pe care nu ar trebui să le controleze. Este foarte greu și pentru câine. Acest proces de adaptare și de predare poate dura între 6-9 luni, dar de obicei durează un an până când echipa este bine sudată”, a concluzionat formatorul de câini în cadrul podcastului oferit de către ROLDA România.

Așadar, câinii ghizi și persoanele nevăzătoare nu merită doar să ne dăm la o parte atunci când îi vedem pe stradă, ci merită tot respectul nostru. Munca care stă în spatele lor ca și echipă este una asiduă și continuă. E ironic într-un fel cum o conjunctură nefericită poate să ducă la crearea unei comuniuni speciale și rare între un câine și un om.

Din perspectivă canină, un câine care știe că e la muncă atunci când are hamul pe el și care are atât de multe detalii de procesat, instincte de cenzurat, poate fi numit, fără a exagera, un câine „supererou”. Nu toți eroii poartă mantie, nu toți eroii pot să vorbească, nu toți eroii vor recunoaștere. Unii vor doar să își facă treaba zi de zi și să primească la final o simplă mângâiere.