Românii au încredere în salvatori pentru că aceștia transmit siguranță și respect. La fiecare sfârșit de an vedem sondaje care arată că cetățenii acestei țări se încred în armată, în pompieri sau în ambulanțieri. Mai există însă, o categorie de salvatori care nu este privită cu aceiași ochi: salvatorii de câini. Majoritatea persoanelor nici nu consideră că aceștia fac parte din echipa salvatorilor. De ce? E greu de răspuns dar o fărâmă din adevăr este că oamenii sunt superficiali și nu pun preț pe viața unui animal. Viața unui salvator de câini este însă, în unele situații, mult mai dificilă și mai tulburătoare decât și-ar putea imagina cineva. Iar atunci când vorbim despre viața unui salvator de câini independent lucrurile sunt și mai complicate. Salvatori de câini merită respect și apreciere, dar ei nu cer asta. Tot ce vor ei este să fie ajutați să poată salva cât mai multe animale abandonate.

Unul dintre acești salvatori de câini din România este Dana. Dana este un salvator de câini independent care nu vrea să iasă prea mult în lumina reflectoarelor. O persoană modestă, umilă, cu o inimă uriașă în care ar putea să încapă toți cățeii abandonați din lume. Dana salvează într-o zonă de provincie mai puțin cunoscută a țării, aproximativ 100 de câini pe an începând din 2018 până în prezent. Nu este ușor, uneori activitatea este chiar tulburătoare din punct de vedere psihic, dar Dana spune că nu se poate opri. O va face doar atunci când nu vor mai fi câini abandonați pe stradă.

Iubirea față de animale i-a fost transmisă de către bunici. Dana a început de mică să aibă grijă de câini și să simtă o empatie foarte mare față de ei și o compasiune dusă la extrem față de animale în general.

„Am o afinitate deosebită în special față de câini. Pisicile se mai descurcă. Câinilor le este mai greu pe stradă, în păduri și unde mai sunt abandonați”, spune salvatorul de câini independent.

Dana este o susținătoare a legii microcipării și a sterilizării și are mai mulți câini abandonați care trăiesc la ea în curte, iar numărul lor este în continuă creștere. La momentul discuției Dana avea în propria curte 9 câini salvați.

„Intenția mea este de a-i da spre adopție, de a le găsi o casă nouă, dar din păcate lucrurile nu merg foarte repede. Te mai și atașezi pe parcurs și nu îți mai vine să renunți așa ușor la ei. Am câini pe care i-am salvat la mine acasă, problema este că, cu cât câinele este mai în vârstă, este cu atât mai greu să găsești un adoptator pentru el. Piața este suprasaturată, plus că în România avem acest trend de a ne lua un câine de rasă, chiar dacă el nu este de rasă. E foarte greu să vii cu un maidanez care nu este alb și pufos și să-l dai spre adopție”, continuă Dana.

„E un mix între multe sentimente, îmbufnare, supărare, te gândești să te oprești sau să nu te oprești? Mai vine și întrebarea: ok, ce fac cu el? Unde îl duc? Cum îl duc? Unde îl pun? Am avut un caz de acest gen recent, conduceam, am avut o întâlnire profesională, eram îmbrăcată la patru ace, îmi iese un câine pe drum pe partea stângă a carosabilului, nu am observat că e rănit, dar am văzut că e mai slab. Am decis să opresc, să îi dau de mâncare și să văd care e situația lui.
Avea răni deschise deasupra cozii, ulterior am aflat că erau mușcături avansate în putrefacție cu viermi. Nu am mai stat pe gânduri, l-am luat în brațe așa cum am fost îmbrăcată, l-am pus în portbagaj și am pornit cu el la veterinar”, povestește Dana.

Aceasta spune că ulterior a ajuns la întâlnirea profesională. Totul e calculat atunci când iese din casă. Oriunde trebuie să meargă, pornește întotdeauna mai repede tocmai pentru a anticipa situația în care vede un câine fără stăpân care are nevoie de hrană. În zilele care au urmat, Dana a investigat puțin cazul câinelui salvat.

„Câinele avea stăpân, a renunțat la el. Îl am și astăzi și acum îi caut stăpân. Am discutat personal cu fostul proprietar, nu mai era interesat de câine. Nu ajung la poliție pentru a depune plângeri, am mai făcut asta și nu am ajuns nicăieri, iar timpul meu este foarte limitat”, concluzionează Dana discuția despre acest caz.

Ritmul vieții unui salvator independent de câini te poate pune față-n față cu situații limită. Situații în care trebuie să decizi în câteva secunde viitorul unui câine. Atunci când salvezi câine după câine este greu să iei întotdeauna cea mai bună decizie. Iar unele decizii pot să aducă regrete profunde, regrete care te pot bântui neîncetat.

„M-a depășit situația acum câțiva ani și nu am putut să ajut un câine. Am sunat proprietarul după două zile care mi-a spus „păi doamnă, e îngropat demult”. Și astăzi acel câine îmi stă pe umeri, dacă eu nu îl refuzam, trăia. De atunci, am o frică de a refuza un caz. Nu știu cum se face, dar numărul meu de telefon ajunge la foarte multă lume și oamenii îmi cer ajutorul, dar este stresant, și eu sunt un om, am familie, am o viață, și eu am dureri de cap, și eu am probleme financiare, nu le pot duce pe toate.
Aș fi renunțat demult, dar pur și simplu nu pot. Aș renunța dacă nu aș mai intalni câini abandonați. E una să trebuiască să salvezi 2 – 3 câini în câteva zile sau 20 – 30 de câini în câteva zile. Atâta timp cât sunt sănătoasă, voi continua să fac asta. Nu pot să întorc spatele, dar încerc să selectez cazurile”, spune Dana.

Mai este important de precizat faptul că Dana este cea care suportă în majoritatea cazurilor cheltuielile necesare.

„Colaborez cu un medic veterinar care îmi înțelege preocuparea. Am caietul deschis la el că să spun așa, când vine ziua de salariu mai tăiem din datorii. Chiar dacă a durat o lună – două, am achitat întotdeauna costurile, iar apoi am luat-o de la capăt”, precizează salvatorul de câini.

Dana și-a deschis inima și a dezvăluit cum decurge viața unui salvator de câini independent în cadrul podcastului oferit de ROLDA România, “În jurul cozii”. În cadrul acestei ediții, ea și-a mai expus punctul de vedere și despre subiectul sterilizării în România, dar și despre modul în care funcționează Poliția Animalelor.

Viața unui salvator de câini nu este simplă. Chiar dacă în multe situații nu sunt înțeleși și sunt chiar arătați cu degetul ca fiind “săriți de pe fix”, ei nu sunt afectați și nu vor decât să salveze în continuare animalele aflate în dificultate. Un salvator de câini nu are timp să își plece urechea la bârfele care i se adresează în condițiile în care „stația” câinilor abandonați este plină.

Un salvator de acest gen nu poartă uniformă ca și ceilalți salvatori recunoscuți din această țară, nu poartă nici pelerină de erou, dar poartă cu siguranță în piept o jumătate de inimă de om și o jumătate de inimă de câine.