De ce iepurii și animalele în general nu se fac cadou?

Misiunea de a alege un cadou în ziua de astăzi pentru o persoană dragă este mai dificilă ca niciodată! Asta pentru că variantele pe care le avem la dispoziție în magazinele clasice sau virtuale sunt foarte multe și foarte variate. În consecință în anumite situații alegerea cadoului perfect poate deveni neclară și copleșitoare. Drept urmare nu sunt puține momentele în care unor persoane li se pare o idee excelentă să ofere ca și cadou un animal viu. De la câini, la pisici și până la iepuri. Veterinarii și iubitorii de animale pun un mare „NU” în dreptul acestei decizii. Animalele vii nu se fac cadou! De ce? Aflăm în acest articol.

Am abordat această discuție alături de medicul veterinar Rita Șomfalvi în cadrul podcastului oferit de către ROLDA România, „În jurul cozii”. Am discutat în mod special despre oferirea iepurilor drept cadou, dar principiile se aplică și în cazul altor animale. În primul rând nu poți să faci cadou un animal unei persoane dacă nu știi că acel cineva își dorește animalul respectiv, dacă nu știi că acel cineva are cunoștințe solide despre îngrijirea acelui animal și lista poate continua.

„Ideea principală este că animalele vii nu se fac cadou, nici de sărbători, nici de zile de naștere și nici în general. La iepuri aș mai adăuga pe lângă lista generală cu motive pentru care nu facem animalele cadou, că nu sunt niște animale atât de uzuale și s-ar putea ca primitorul să nu fie obișnuit sau să nu fie la curent cu necesitățile acestui animal pe termen lung”, a explicat medicul veterinar în cadrul podcastului.

Ce necesități are un iepure?

Nu trebuie să fii expert în animale ca să îți dai seama că iepurele nu este un câine sau o pisică și că în mod clar acest animal are alte nevoi și caracteristici în comparație cu animalele noastre de companie tradiționale.

„La fel ca orice animal de companie are nevoie de un mediu corespunzător. Cu toate că există recomandări standard de cuști și așa mai departe, eu personal nu consider că locul unui animal este într-o cușcă, nici de 2 pe un 1 metru pentru că nu este suficient pentru a se mișca. Pe lângă asta, ei nu sunt atât de apropiați de animalele domesticite ca să spun așa, sunt puțin mai spre animale sălbatice, probabil nu toate rasele, dar ca și comportament mă refer. De obicei sunt animale sociabile, deci unul singur s-ar putea să fie cam trist. Le place să fie în comunitate sau măcar doi. Bineînțeles e foarte important să găsim un veterinar care se descurcă cu iepurii, tind să îți mărturisesc că niciodată nu am fost fan să tratez iepuri ca și medic veterinar. Dacă a fost nevoie am facut-o bineînțeles, dar sunt oameni mult mai pricepuți și mai experimentați ca mine și eu personal le-am recomandat cu căldură pacienților mei să meargă pentru a doua părere la medici care sunt specializați pe această arie. Sunt foarte importante și alimentația și vaccinările, lucruri despre care vom ști probabil minimul dacă am primit iepurele cadou”, a spus Rita Șomflavi la “În jurul cozii”.

Poate trăi iepurele într-un apartament?

În viziunea unora, animalele pot trăi oriunde, dar lucrurile nu stau chiar așa. Sigur că există multe animale de companie care au ca și casă un apartament, dar și în această situație trebuie îndeplinite anumite condiții. În cazul iepurilor, aceste condiții sunt poate ceva mai speciale.

„Nu cred că nu este nepărat ok. Cred doar că dacă vrei să ai un iepure trebuie să îți faci temele de casă, să văd care sunt necesitățile iepurelui, să văd dacă pot să i le asigur și bineînțeles să mă asigur că mă informez cum trebuie și de partea asta de mediu și socializare pentru că nu îți dorești să ai un tablou pe perete, ci o vietate în casă care vrei să aibă un confort și fizic, dar și psihic și emoțional. Literartura de specialitate spune așa, iepurii sunt animale sociale și se simt mai bine în compania altor iepuri. Ei recomandă un mascul și o femelă sterilizate. Împreuna vor fi mult mai în regula. Doi masculi s-ar putea să se bată, la fel și două femele. Drept urmare de obicei e bine să le luăm împreună sau să mai adăugăm unul pe parcurs”, a punctat veterinarul în cadrul podcastului oferit de către ROLDA România.

Face iepurele casă bună împreună cu un cățel sau o pisică?

Este clar că un câine împreună cu un alt câine, o pisică împreună cu o altă pisică sau chiar un cățel împreună cu o mică felină pot trăi împreună în armonie în unele cazuri. Poate trăi însă în pace un iepure împreună cu un cățel sau cu o pisică? Specialiștii apreciează că acest plan s-ar putea să fie puțin prea ambițios.

„Nu prea este o idee bună, dar asta este și o părere puțin personală, depinde foarte mult și de câine și de pisică și de dimensiunea casei și de foarte mulți factori. Am văzut că se pot înțelege, dar depinde de foarte mulți factori care nu știu dacă pot fi controlați. Ar trebui să ne cunoaștem foarte bine animalele de acasă să putem să dăm înapoi dacă nu se înțeleg sau există o aversiune de bătaie sau de atac față de iepure, atunci să putem să avem un back-up plan să zic așa, să putem să-l relocăm într-un loc sigur pentru el. Iepurii sunt foarte sensibili și la partea de miros și nu prea le place mirosul de pisici și de alte animale pentru că le consideră prădătorii lor”, a concluzionat subiectul Rita.

Concluzii

Nu este prea greu de înțeles că această noțiune de animal oferit ca și cadou ar trebui încet să dispară din mentalul oamenilor. Poți oferi probabil oricând ca și cadou un cățel sau o pisicuță de jucărie unui copil pentru ca acesta să ia contact cu ideea de animal de companie de care trebuie să ai grijă. Dar atât!

A oferi ca și cadou un animal viu este un nonsens. Această ființă înzestrată cu darul vieții nu are baterii pe care să poți să le scoți atunci când te-ai plictisit de prezența animăluțului în propria casă. Nu poți să-l uiți într-un colț sau mai rău decât atât să îl dai afară din casă. Responsabilitatea celui care se gândește să ofere un așa-zis cadou este la fel de mare ca și a celui care ajunge să aiba grijă de animal. Un dar aparent reușit care are toate șansele să devină începutul sfârșitului pentru un suflet nevinovat. Cadourile nu înseamnă doar niște bani aruncați pe tejghea, ci pot însemna în unele cazuri o chestiune de viață sau moarte.

Puteți urmări ediția integrală a podcastului, aici.