Dumnezeu și sterilizarea câinilor. Frica de divinitate, dar nu și de lege.

Nu vă speriați, acest articol nu este un interviu cu Dumnezeu și nici nu avem o declarația a sa în ceea ce privește sterilizarea și abandonul câinilor. Părerea lui Dumnezeu despre aceste subiecte este în fiecare dintre noi și ține efectiv de modul în care vedem noi lucrurile. Ce este cert este că în majoritatea cazurilor, oamenilor le este frică de divinitate, dar nu și de lege. Adică nu sunt interesați de faptul că vor primi amendă sau vor avea dosar penal pentru abandon sau nesterilizare, dar tresar atunci când le spui că Dumnezeu nu e fericit cu ceea ce fac ei. Mentalitatea românilor este ciudată și am dezbătut acest subiect de mai multe ori în cadrul podcastului oferit de către ROLDA România, „În jurul cozii”.

Discuția despre divinitate și modul în care se raportează majoritatea oamenilor la aceasta a avut loc în cadrul ediției cu numărul 5 a podcastului când invitatul a fost un salvator de câini independent din provincie. Dana, invitatul cu pricina, a bătut în lung și lat zona rurală a unui județ din nord-vestul țării și în timp a ajuns să cunoască foarte bine modul în care gândesc locuitorii de aici. Concluzia e simplă, Dumnezeu e pe primul loc, legea e pe locul doi.

Nu poți merge la biserică cu conștiința încărcată

Dana, face tot ceea ce îi stă în putere să salveze câinii de la abandon și să convingă proprietarii să îți sterilizeze blănoșii, acolo unde este cazul. Chiar dacă în România sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân care aparțin rasei comune și metișilor acesteia (excepție făcând exemplarele cu regim special) este obligatorie prin lege, majoritatea oamenilor nu are nicio frică de penalitățile posibile. Cum să îți fie frică de lege când vorba spune că oamenii trebuie să fie cu frică de Dumnezeu? Mai în glumă, mai în serios, aceasta este realitatea României anului 2023.

„Încerc să pun și altfel problema, să le explic că eu încerc să îi ajut. Apelez foarte mult și la divinitate. Le spun că pe lângă faptul ca nu este legal ceea ce vor să facă, este și un păcat foarte mare. Nu mai puteți merge Duminica cu aceeași conștiință la biserică. Oamenii sunt mai înțelegători dacă pun problema așa, dar mi-a luat timp să ajung aici, să nu îi judec și să nu îi condamn, să îi accept așa cum sunt și să mă gândesc doar la binele câinelui. Nu imi mai adresez întrebarea, de ce vreți să faceți asta? Acest câine v-a servit 12 ani și acum la bătrânețe vreti să scăpați de el? Nici nu are rost să întreb un om care vrea să facă asta, de ce vrea să facă asta? Și am observat că invocarea divinității contează. În special pentru persoanele de la sate, contează chiar mai mult decât legea. Dacă le spun de lege și închisoare mă trimit la plimbare, dar dacă le spun știți că aveti copii și nu e bine și invoc frica de Dumnmezeu, care nu este o minciună, lucrurile funcționează”, a explicat Dana în cadrul ediției cu numărul 5 a podcastului „În jurul cozii”.

Buzunarul care doare

În ediția cu numărul 17 a podcastului oferit de către ROLDA România am avut o discuție foarte interesantă cu Edina, tehnician veterinar în provincie. S-a discutat printre altele și despre ceea ce ar trebui făcut pentru ca cetățenii țării să își sterilizeze câinii. Ironia este că nu avem nevoie de o minune, ci doar de aplicarea legii. Cu mai multe amenzi poate că frica de lege ar egala măcar frica de Dumnezeu.

„Poliția Animalelor trebuie să se implice, asociațiile singure nu fac față. Nu au puterea necesară ca să facă față. Eu spun că pe om îl doare buzunarul, până nu se vor da amenzi acolo unde sunt câini fără valoare chinologică și nesterilizați, nicăieri și nici la sate, nu se va steriliza așa cum ar trebui. Am văzut că au început deja anumite verificări, dar suntem totuți cam la început. Și mai cred ca reprezentanții Poliției Animalelor sunt puțini”, a spus Edina la “În jurul cozii”.

Informarea din abundență

Tot la capitolul ironii, culmea e că frica de Dumnezeu scade drastic atunci când oamenii abandonează câinii. Cei care fac asta nu au nici frică de lege, nici frică de divinitate. Singura lor frică este, în multe cazuri, ca nu cumva cățelul abandonat să se întoarcă singur „acasă”. Ce e de făcut pentru a schimba ceva?

„Cum ar fi fost ca ei să fi fost abandonați de părinți atunci când au fost mici pentru că făceau mizerie, strănutau, băgau mâna în nas sau făceau treaba mică unde nu trebuie? E exact la fel, lipsă de educație. Ea duce la acest abandon. Nu ești un om responsabil dacă faci așa ceva și asta înseamnă că nici în viața ta de zi cu zi nu ești un om corect și bun. Pentru a schimba ceva informarea din abundență este cea mai importantă. Doar așa se poate face ceva, altfel nu vom reuși niciodată”, a declarat medicul neurolog Sorin Nichita, în cadrul ediției cu numărul 10 a podcastului oferit de către ROLDA România, “În jurul cozii”.

Concluzii

Acest articol nu are scopul de a îi ridiculiza pe cei care cred sau le este frică de noțiunea de divinitate. Pe de altă parte nu are nici intenția de a contesta existența divinității. Scopul acestui articol este acela de a sublinia ironia faptului că oamenii (unii) se tem de Dumnezeu, dar nu dau doi lei pe lege. Poate că dacă în Constituția României ar fi menționate doar cele 10 porunci biblice, țara noastră ar fi una mai avansată și lipsită de corupție.

Poate că în România oamenii și-ar steriliza animalele și nu le-ar abandona. Poate chiar ne-am iubii unii pe alții și animalele înconjurătoare, poate nu am fura, nu am ucide. Chiar dacă acest exercițiu de imaginație este ușor naiv, poate că ne-ar fi mai bine așa. Până să aflăm însă răspunsul la această întrebare, nu pot să nu mă tot întreb dacă Dumnezeu ar avea câini, i-ar steriliza sau i-ar lăsa să se înmulțească necondiționat, să ajungă pe străzi, să sufere și să moară?