Frica de câini nu este o rușine! Ce trebuie să facă proprietarul de câine?

Frica este un sentiment apăsător și terifiant. Indiferent despre ce frică vorbim, ar fi normal și uman să încercăm să ajutăm acele persoane care trec prin așa ceva. Acest articol este unul diferit făță de cele cu care v-am obișnuit până acum pentru că discutăm despre frica de câini! Nu ne mai situăm de partea baricadei care iubește câinii, ci de partea care încearcă cu orice preț să evite cățeii. Asta nu înseamnă că acele persoane urăsc câinii sau că nu ar fi capabile la un moment dat în viața lor să îi iubească. Vorbim în rândurile următoare despre ce simte o persoană care suferă de cinofobie, ce trebuie să facă o asemenea persoană atunci când se întâlnește cu un câine și ce trebuie să facă un proprietar de câine care se întâlnește cu o persoană care experimentează această anxietate?

Ce înseamnă frica de câini? (cinofobia)

Am abordat subiectul alături de psihologul și sociologul Diana Zazula în cadrul podcastului oferit de către ROLDA România, „În jurul cozii”. Diana nu este doar un expert în domeniul său de activitate, ci și o mare iubitoare de câini. Pentru a înțelege mai bine subiectul, trebuie să înțelegem ce simte o persoană căreia îi este frică de câini?

„Poate să experimenteze o reacție intensă de frică și anxietate și nu trebuie neapărat să se întâlnească cu câinele pentru a simți asta. Poate simți asta și dacă doar se gândește la ideea de a se întâlni cu un câine. Această reacție variază în funcție de severitatea fobiei, dar printre simptomele comune putem enumera creșterea ritmului cardiac și a pulsului, respirație rapidă, transpirație excesivă, tremur, gânduri și frici iraționale. Aici includem teama de mușcătură sau de atac chiar dacă acel câine nu reprezintă o amenințare reală. Aceste persoane au și dorința de a evita cu orice pret câinii și inclusiv locurile în care se pot întâlni cu căței. Aceste simptome pot fi debilitante și pot duce la evitarea activităților sociale ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi a persoanei respective”, a explicat Diana Zazula la podcast.

Față-n față cu frica…

Inevitabil, fie că vor sau că nu vor, persoanele care suferă de cinofobie se întâlnesc uneori cu cățeii. Vorbim despre situația în care o persoană cu această anxietate se trezește nas în nas cu un patruped. Ce trebuie să facă această persoană pentru a-și ușura cât de cât situația?

În primul rând trebuie să încerce să își păstreze calmul, sunt metode care te pot ajuta să îți controlezi anxietatea. Evident că e important să evite să fugă sau să se agite pentru că aceste acțiuni pot declanșa un răspuns de urmărire din partea câinelui. Asta o spun din experiență pentru că eu așa am fost mușcată.Nu sunt expertă în ceea ce privește comportamentul câinilor, dar după părerea mea ar trebui să evite și contactul vizual. Știu că în general atunci când se creează contact vizual între tine și animale, acestea interpretează de cele mai multe ori ca fiind vorba de o provocare. Să nu încerci să te apropii de câine, să nu încerci să îl atingi, să cauți ajutor dacă e necesar”, sfătuiește psihologul.

Proprietar de câine vs persoană cu frică de câini

Oare se impune să facă ceva proprietarul câinelui atunci când întâlnește o persoană care suferă de cinofobie? Ce trebuie să facă? E indicat și potrivit să rostească clasica formulare “nu îți va face nimic, câinele nu mușcă”? Diana a răspuns la În jurul cozii și la aceste întrebări.

Aș sugera proprietarului în momentul în care vede că are de-a face cu o persoană căreia îi este frică de câine, să aibă o abordare empatică. Asta cu “nu îți fie frică, câinele nu mușcă”, nu este o abordare empatică și nici responsabilă pentru a face ca întâlnirea dintre cele două părți să fie cât mai confortabilă pentru toată lumea. Ar trebui să controleze câinele, să se asigure că e ținut sub control cu lesa. Eventual să scurteze puțin lesa dacă este posibil și să încerce să țină câinele cât mai liniștit și cât mai calm. Poate să anunțe acea persoană că patrupedul este dresat și să o întrebe dacă se simte confortabilă sa se apropie cu câinele? Trebuie să se respecte limitele, dacă persoana indică clar că îi este frică și preferă să evite contactul cu câinele, trebuie respectată această dorință. Repet, câinele trebuie liniștit mai ales dacă știm că poate avea reacții neașteptate. E important să fii deschis la dialog și să înțelegi și cealaltă persoană mai ales că atunci când vorbim de anxietăți vorbim și de reacții ușor iraționale ale celor în cauză”, a subliniat psihologul.

Concluzii

Frica de câini nu este o rușine și trebuie acceptată așa cum este. Până la urmă cinofobia este o formă de anxietate care în funcție de individ, poate fi greu de gestionat. Oare persoanele care suferă de cinofobie urăsc câinii? Eu cred că nu neapărat! Probabil frica lor este atât de impunătoare încât tot ceea ce iși doresc este să evite cățeii, nu să le facă rău în vreun fel.

Este nevoie în mod clar de înțelegere și empatie din partea proprietarilor de câini care își dau seama că au în față o persoană căreia îi este frică de câini. De ce? Pentru că tocmai această atitudine repetată de mai multe ori, îi poate transmite celui care suferă de cinofobie o stare de liniște și siguranță relativă care s-ar putea să declanșeze în timp pârghiile vindecări pentru persoana afectată. Dar despre vindecarea de cinofobie vom discuta în articolul următor.

Puteți urmări ediția integrală în care a fost invitată la În jurul cozii, Diana Zazula, aici.