Apariția la televizor a unei știri conform căreia un om a chinuit sau a ucis un câine în România, nu mai reprezintă o noutate. Au fost o mulțime de cazuri în ultimii ani în care copii sau adulți au omorât câini sau pisici. Societatea românească semnalează că aceste fapte nu sunt normale însă se implică ea suficient pentru a schimba ceva? Pentru a afla răspunsul la această întrebare trebuie să “săpăm” adânc și să aflăm care este profilul psihologic al ucigașului de câini sau de animale. De ce ucid oamenii câini? Vorbim ca și cauzalitate doar de lipsă de educație sau problema are rădăcini mult mai profunde? Încercăm în acest articol să intrăm în mintea criminalului și aflăm ce îl motivează să comită aceste fapte odioase, dar și ce putem face ca să reducem amploarea acestui fenomen.

Frecvența cu care un animal este chinuit și ucis în România este îngrijorătoare. Și nu ne referim aici la și așa controversatul subiect al sacrificării porcului de Crăciun, ci la maltratarea unor animale nevinovate care nu sunt crescute pentru hrană la noi în țară, precum câinii și pisicile. Evenimentele de acest gen sunt cu atât mai șocante cu cât aflăm că vârsta abuzatorului este una fragedă. Da, copiii încearcă uneori să experimenteze abordarea unui joc crud de-a viața și de-a moartea având ca și ghinioniști protagoniști, câinii sau pisicile! În aceste situații prima concluzie trasă rapid, în general de către adulți, este că abuzatorilor le lipsește educația.

Sigur că și lipsa de educație are rolul ei, însă reprezintă doar o piesă din acest complex puzzle. Specialiștii sunt de părere că lucrurile sunt mai complicate.

“De obicei acest gen de comportament debutează în copilărie. Vorbim cel mai probabil de persoane care suferă de o tulburare de personalitate anti-socială care aveau încă din copilărie probleme de comportament și gestionare a agresivității, precum și probleme de atașament care cu timpul au dus la dezvoltarea acestei tulburări. Discutăm despre persoane care sunt abuzatori, le lipsește total empatia și putem menționa și prezența unei doze de sadism. Aceste persoane se hrănesc cu puterea pe care simt că o au în fața unei ființe nepunticioase și neajutorate”, este de părere Diana Zazula, psiholog și sociolog.

Diana mai explică și că tradiția din România de a sacrifica, de exemplu porcul de Crăciun, într-un mod primitiv (în multe zone din țară continuă sacrificarea tradițională a porcilor) face ca mesajul transmis să fie acela că abuzul asupra unui animal nu este o chestiune gravă! Ea subliniază și importanța sterilizării ca modalitate de a reduce suferința câinilor fără stăpân, precizând că viața pe stradă, fără mâncare și confort, reprezintă tot o formă de suferință.

Sau mai bine zis, întrebarea este, ai dreptul să te simți mai puțin vinovat pentru că ai abandonat un câine, dar totuși nu l-ai ucis? Răspunsul poate veni tot sub forma unei întrebări. Dacă ai abandonat acum o săptămână un câine pe stradă, poți să știi astăzi dacă el mai este în viață?

“E tot un fel de a ucide, dar indirect. Lăsându-l în voia sorții, fără mâncare, în pericol de a fi lovit de o mașină și de a se îmbolnăvi este tot o crimă indirectă. Cei care abandonează și ucid animalele consideră că acestea nu au valoare, mergând pe pretextul că dacă va muri un câine, vom avea cu unul mai putin,” consideră Diana.

Această întrebare aduce pe masa discuției o altă problemă. De ce un criminal ar pune preț pe sufletul unui om dacă pentru el sufletul unui animal nu valorează nimic? Ar trebui să ne sperie mai puțin o crimă comisă asupra unui animal doar pentru că omul se află mai sus poziționat în lanțul trofic? Pâna la urmă o crimă este tot o crimă indiferent asupra cui este comisă. Deci, pot ucigașii de câini să devină ucigași de oameni? Specialiștii spun că răspunsul este pozitiv.

“În multe cazuri chinuirea și uciderea animalelor reprezintă o experimentare pentru abuzatori care ulterior pot să ajungă să ucidă categoriile vulnerabile de oameni: copii, bătrani sau femei”, concluzionează invitatul celei de-a 3-a ediții a podcastului “În jurul cozii”, oferit de către organizația non guvernamentală ROLDA.

Justiția română a luat la începutul acestui an o decizie fără precedent la nivelul țării noastre. A condamnat la un an de închisoare cu executare un bărbat din Galați care a omorât câinele unui vecin. Acesta a ucis cu un cuțit un Amstaff în vârsta de 12 ani în scara unui bloc. Măsura reprezintă un puternic semnal de alarmă pentru cei care comit sau intenționează să comită asemenea fapte.

De asemenea, de la sfârșitul anului 2020, Poliția Animalelor este cu ochii pe cei care abuzează și maltratează animalele. Nu este încă foarte clar câți polițiști lucrează efectiv pentru această instituție și nici chiar programul ei de lucru, dar la nivel național a fost semnalată o activitate consistentă a noii structuri, de la înființare și până în prezent.

Se implică așadar societatea românească suficient pentru a schimba ceva în ceea ce privește această problemă? E greu de răspuns cu da sau nu la această întrebare, însă în mod clar nu putem spune că nu încearcă să facă ceva. Putem afirma însă, fără ezitare, faptul că societatea românească nu înseamnă doar Poliția Animalelor și sistemul de justiție al țării.

Societatea care are puterea de a schimba lucrurile este alcatuită din fiecare dintre noi. Doar noi suntem cei care ne putem educa mai bine copiii în așa fel încât aceștia să respecte animalele. Însă educația nu ajunge pentru a evita dezvoltarea unor tulburări de personalitate. Pentru a evita aceste tulburări este nevoie de dragoste, compasiune și implicare în creșterea copiiilor noștri.

Dar de la teorie până la practică distanța este uriașă. Zilele trecute am văzut într-un parc un copil de 7-8 ani care a zdrobit, cu “sete”, cu talpa piciorului un cărăbuș mărișor. Părinții lui, care au asistat la scenă, nu au avut absolut nimic de comentat. Oare de ce sufletul unui biet cărăbuș este mai puțin important ca sufletul unui om? Oare ne-ar fi mai frică de Dumnezeu dacă deasupra capului nostru ar ridica piciorul un Guliver uriaș?