„Pasiunea pentru podcasturi înseamnă de fapt pentru mine pasiunea pentru radio. Eram fascinat ca și copil de vocea care venea din cutia muzicală, din aparatul de radio. Foarte rapid în viața mea, undeva pe la 8-9 ani am avut “primul job” la radio. Era, ce-i drept, un radio pirat care emitea pe 4 blocuri. Am avut acolo o emisiune pentru copii și mai ziceam și eu din când în când ce piesă urmează. Acolo m-am îndrăgostit total de microfon și de ideea de dj radio, de magia radioului. Am rămas îndrăgostit și am avut până astăzi undeva la peste 1000 de emisiuni radio live. Cred că podcasturile reprezintă un fel de radio modern al zilelor noastre și îmi place asta foarte mult pentru că dacă vrei, acum poți să ai un “post de radio” de la tine din bucătărie.”

„Am multe alte pasiuni, dar dacă e să mă gândesc la câteva mai serioase aș spune clar muzica, astronomia, acvaristica și fotbalul. Pasiunea pentru fotbal m-a surprins foarte tare anul acesta. Am decis asa în câteva zile să mă înscriu la cursurile pentru Licența C Uefa. A fost un curs greu, nu știam fotbal înainte așa cum credeam eu, dar uite că am devenit pe hârtie antrenor de fotbal pentru copii. Pot antrena chiar și echipe de Liga a IV-a. Nu am nicio ofertă în acest moment, dar cine știe. Pasiunile sunt extrem de importante în vițăa, te țin tânăr, îți dau un scop, îți dau un sens.”

„Pentru că ROLDA e altfel. Adică, în principiu, fiecare ONG încearcă să schimbe ceva, să rezolve o problemă și asta e de apreciat. Și ROLDA face asta, doar ca în opinia mea ROLDA merge mult mai departe. Ei nu au una sau două metode prin care acționează, au o mulțime de campanii, idei, variante prin care oamenii pot ajuta cățeii. Îmi amintesc că atunci când am intrat prima oară pe rolda.ro am rămas impresionat. Am văzut acolo atât de multe metode prin care ei încearcă să schimbe ceva în această lume a cățeilor abandonați, încât am zis că asociația asta chiar vrea să facă ceva și nu se limitează la a pune pe pagina principală un număr de cont și Doamne ajută, așa cum am văzut la alții. O asociație responsabilă care a înțeles, după părerea mea, că dacă soluția nu vine de la cei care conduc țara, atunci trebuie să o găsească ea.”

„Pff, au fost mai multe, majoritatea mi-au provocat însă așa un surâs amar, nu unul copios. Am avut mai mulți invitați care m-au lăsat baltă înainte de podcast, asta după ce au promis că participă. Unul chiar înainte cu două minute de începerea unei ediții. Mă amuză în general scuzele inventate pe care le găsesc oamenii care mă refuză, care nu vor să apară la podcast. Îi înțeleg într-un fel, nu toată lumea poate să apară în fața unei camere de filmat. La una dintre ediții am avut însă un invitat care, în timp ce discutam, adică efectiv eram de fiecare dată în mijlocul conversației, s-a ridicat și a plecat din fața camerei fără să spună nimic de trei ori. La final, când salutam audiența, și-a închis efectiv webcam-ul și m-a lăsat să vorbesc singur. Da știu, oamenii sunt ciudați, dar și lumea în care trăim ne face să fim așa uneori.”

„E o întrebare foarte grea. Eu oricum la podcast am avut doar invitați care iubesc cu adevărat animalele, deci interesul lor era mare și real. Am o “fantezie” în sensul în care aș vrea să invit la o ediție un abuzator de animale sau o persoană care a abandonat animale, dar asta e o misiune cam dificilă. Întrebarea e grea pentru că am constatat că sunt mai multe categorii de persoane. Sunt persoane care în aparență iubesc animalele, dar în realitate nu e chiar așa. Sunt, de exemplu, părinți care fac un compromis și au în casă un câine doar de dragul copilului. Deci ei nu și-l doresc cu adevărat, iar un câine trebuie respectat și iubit pe bune. Ei nu cunosc foarte bine caracteristicile și nevoile acelui cățel, dar toată responsabilitatea e pe umerii lor pentru că cel mic nu poate avea cu adevărat grijă de câine, îl iubește, dar nu se poate ocupa în mod real de el. Interesul oamenilor pentru câini este mare, dar din păcate din ce în ce mai mulți au un câine pentru că astăzi e cool să ai un câine. Mai sunt și unele persoane de la țară care iubesc câinii, dar care nu vor să îi sterilizeze. Unii nu vor să facă asta pentru că nu e creștinește. Apropo, în ultima ediție de podcast am întrebat un preot dacă Dumnezeu ar steriliza câinii sau i-ar lăsa să sufere? A fost o ediție foarte interesantă. Cred că mai trebuie să ne educăm mult pentru a avea o relație om – câine corectă pentru ambele părți implicate.”

„Mesagele din podcasturi au scopul în primul rând să educe oamenii. Ca să te educi în acest domeniu trebuie să fii deschis la asta. Nu toți vor să audă că sterilizarea și microciparea sunt foarte importante, nu toți vor să audă că nu e ok să ai grijă de un câine doar pentru că are ochi albaștri, nu toți vor să audă că nu au grijă așa cum trebuie de câinele lor. Dar atunci când tot auzi aceste mesaje, la un moment dat cazi pe gânduri și începi să îți adresezi câteva întrebări. Ei bine, când se ajunge aici, această fază are capacitatea să schimbe ceva în mintea ta, să îți schimbe puțin mentalitatea și să realizezi că și câinii merită ceea ce meriți tu. Vestea proastă e că, după părerea mea, vorbim de un drum lung. Este nevoie de răbdare, empatie și mult calm. Nu știu câtă răbdare mai au câinii, dar noi oamenii trebuie să avem răbdare. Cred că, cu cât fiecare ediție de podcast ajunge la mai multe persoane, cu atât au și animalele o șansă în plus și asta pentru că soarta lor e în mâinile și în deciziile noastre.”

„Lumea este dispusă să asculte foarte mult, dar se înțelege puțin din ceea ce se vorbește. Am văzut de foarte multe ori pe stradă oameni care povesteau, dar de fapt vorbeau singuri. Fiecare spunea ceva doar despre el, niciunul nu îl asculta de fapt pe celălalt. Nimeni nu e perfect, dar parcă suntem prea egoiști. Nu ar fi nicio problemă dacă nu ar asculta, dar ar face ceva, ar ajuta cumva animalele, direct, indirect, oricum. Nici să vorbim prea mult și să nu facem nimic, nu e bine. Totuși sunt optimist și cred că în cele din urmă vom înțelege că avem nevoie de animale în aceeași măsură în care au și ele nevoie de noi.”

„Trebuie să credem mereu în speranță. Dacă pierzi și speranța e ca și cum ai trăi fără suflet. Nu știu dacă e ceva mai trist în această lume decât să fii în viața, dar să fii mort pe dinăuntru. Ar trebui să învățăm chiar din exemplul trist al câinilor de pe stradă care atunci când te văd, se uită la tine cu ochii lor mari cu toată speranța din lume, sperând că ii vei ajuta. E puțin dur ceea ce voi spune acum, dar am crezut mereu că cei care fac bine doar de Crăciun, vor doar să își spele păcatele din timpul anului crezând că se vor șterge definitiv din conștiința lor. Surpriză, după ce trece Crăciunul, ele sunt tot acolo. Spun asta și pentru că am cunoscut oameni care trăiesc după această filosofie. În mod evident nu toată lumea e la fel și ajutoarele din preajma Crăciunului sunt foarte importante pentru animale! Ar fi însă frumos să încercăm să ajutam și în zilele obișnuite, nu doar de Sărbători.”

„Cred că ONG-urile sunt o imagine pozitivă a societății, sunt o imagine a ceea ce societatea noastră ar trebui să fie. ONG-urile din țară abordează cam cele mai mari probleme pe care le avem la noi, animalele abandonate, incluziunea socială, dreptul la educație, sănătatea, sportul, etc. Nu știu dacă nu cumva politicienilor le este chiar frică de ONG-uri pentru că acestea ar fi dispuse, dacă ar avea suștinere, să le facă treaba, să facă România așa cum o vrem cu toții. Ei nu pot lăsa să se întâmple așa ceva pentru că au nevoie de voturi din 4 sau din 5 în 5 ani. Din păcate si aici cred că avem nevoie de multă răbdare și calm. În primul rând avem nevoie de educație, în țările dezvoltate ONG-urile contează pentru că acolo există educație. Oamenii din aceste țări au înțeles că educația este totul. Nu știu câtă lume mai știe, dar România Interbelică a fost o țară extraordinară, o țară dezvoltată și educată. A venit comunismul, știm cu toții ce efect a avut și încă are asupra noastră. Am fost într-un fel spălați pe creier și e foarte greu ca națiune să îți revii după așa ceva. Mă deranjează și pe mine să aud că mai avem nevoie de timp, dar ăsta este adevărul. Avem nevoie de timp, educație și speranță. Și e foarte important ca lucrurile bune să fie făcute în continuare. Merită și până la urmă vor schimba România.”