Magia secretă care naște iubire pentru animale
Cum ar fi dacă în vremurile pe care le trăim ar exista o magie secretă care să nască iubire pentru animale? Ar mai exista animale care să sufere din cauza omului? Ar mai exista animale abandonate? Ei bine această magie există, e printre noi și stă chiar prăfuită pe rafturile din casele noastre. Nu este o magie care face minuni instant, dar este o magie care odată ce este implementată poate da startul unui prezent și viitor în care respectul și iubirea față de animale sunt o certitudine. Implementarea ei necesită însă timp și răbdare. Despre ce este vorba? Aflăm în rândurile acestui articol.
Am abordat subiectul la podcastul oferit de către ROLDA România, „În jurul cozii”, alături de Koka Anita, inginer, partener independent Usborne, mamă a doi copii, deținătoare și iubitoare de pisici.
Cum pot copiii să descopere această magie?
Ca să nu mai prelungim fără rost enigma din introducerea articolului vă spunem că această magie secretă este reprezentată de către fascinantul univers al cărților! Vorbim în mod special despre carțiile pentru copii pentru că în cadrul podcastului am discutat despre lumea mai bună pe care o pot crea copiii dacă sunt expuși încă de mici la cărți. Cum putem face însă ca un copil să descopere magia cărților?
„Simpatia și compasiunea se învață pe la 3, 4, 5 ani. Adică atunci când copiii sunt cei mai receptivi, cei mai curioși. Atunci își formează opiniile, alegerile, preferințele. În acest sens trebuie să le oferi educație de calitate. Personajele din povești și din desene sunt în majoritatea cazurilor animale. Ele sunt mai aproape de copii. Știi copilașii aceia care umblă cu plușul lor preferat peste tot? Dacă expui copilul la cărți, îi schimbi percepția asupra vieții. Plus că ajută la îmbogățirea vocabularului, sunt foarte utile ca să cunoască lumea. De exemplu, în cazul unui elefant sau al unui leu, nu poți să te duci imediat în Africa să îi vezi, nu? Prin intermediul cărților putem să educam copilul ca să aibă respect față de mediul înconjurător și față de animale”, a explicat Anita la „În jurul cozii”.
Cărțile cu animale pentru copii și implementarea magiei
Am întrebat-o pe Anita dacă crede că micuții pot să respecte și să iubească animalele dacă sunt expuși cărților cu animale fară ca aceștia să aibă deja prieteni necuvântători acasă? Prezența acestor cărți în casa cuiva nu este însă suficientă, implemntarea magiei necesită rabdare și o anumită doză de perseverență.
„În primul rând în acest sens trebuie să le oferim cărți educative și de calitate ca să putem să îi învățăm ce mănâncă animalele, unde trăiesc, habitatele, despre junglă, despre ecuator. Ce animale pot supraviețui frigului? Să le arați practic lumea în care trăiesc. Pentru că nu suntem doar noi între blocuri, nu? Cărțile sunt practic un instrument pentru ca micuții să vadă lumea, să o cunoască. Nu poți iubi ceea ce nu cunoști! Și copilul trebuie să te vadă și pe tine de mic cu cartea în mână, să ai cărți în casă. Nu poți să spui că ai luat cărți, dar copilul nu se uită! Da, nu se uită singur, în prima fază. Trebuie să fie ajutat de părinte. Și mai trebuie să expui copilul la cărți atunci când momentul este potrivit, adică nu atunci când îi este foame, somn sau când se află în mijlocul unei isterii”, a spus invitatul podcastului oferit de către ROLDA România.
Cărțile vs tehnologia care ne înconjoară
În ziua de astăzi pare mai dificil pentru copiii puțin mai mari să ajungă să citească ținând cont de avalanșa tehnologică care îi înconjoară. Plus că această avalanșă este în trend și este cool, adică foarte probabil un copil de școală generală fără telefon mobil va fi considerat ciudat de către colegii săi. Am întrebat-o pe Anita cum vede viitorul copiiilor din ziua de astăzi în acest context?
„Trebuie să alegi calea de mijloc, nu poți să îi interzici copilului tehnologia pentru că mai apoi va suferi și va fi expus bullying-ului. Când stai pe telefon sau te uiți la un film nu ai nevoie decât de un creier gol pentru că totul este regizat și filtrat. Cu o carte în mână tu vizionezi filmul din mintea ta, tu construiești, ți se formează conexiuni neuronale și devii mai creativ, mai inteligent, gândești. Sunt o mulțime de studii care arată că citind, poți preveni Alzheimer-ul. Cărțile sunt benefice”, a concluzionat Koka Anita.
Concluzii
Foarte probabil un viitor fără educație înseamnă un viitor fără perspective, fără empatie, fără iubire. Un viitor în care animalele și natura nu sunt iubite și respectate așa cum merită! Într-o proporție foarte mare educația se realizează prin intermediul cărților, așa că lipsa acestora din viața celor mici nu poate să aducă sub nicio formă un viitor mai bun.
Aș îndrăzni să spun că o educație oferită fără prezența cărților este ca un Pământ fără copaci. Un creier care crește fără oxigenul cunoașterii și care nu vede și simte decât instinctele primare și de supraviețuire. Așa cum planeta are nevoie de mai mulți copaci și copiii au nevoie de magia cărților. Trebuie să plantăm literă după literă în sufletele lor și să scriem în acest fel povestea în care ne dorim să se transpună ziua de mâine.
Puteți urmări ediția integrală a podcastului oferit de către ROLDA România, aici.