Cum combatem anxietatea câinilor? Metode și sfaturi care pot ajuta blănoșii să se simtă mai bine
Anxietatea a devenit un fenomen din ce în ce mai întâlnit în vremurile agitate pe care le trăim, însă aceasta nu se regăsește doar la oameni, ci și la iubiții noștri prieteni necuvântători, cățeii. Cățeii pot suferi de mai multe tipuri de anxietate: anxietate socială, anxietate pe bază de boală, anxietate legată de vârsta înaintată, anxietatea de sunete puternice, dar există și o anxietate generalizată care nu se explică printr-un singur factor. Cea mai întâlnită formă de anxietate la câini este anxietatea de separare. Am discutat despre această problemă în cadrul podcastului oferit de către ROLDA România, „În jurul cozii”, cu medicul veterinar Șomfalvi Rita.
Am încercat să aflăm, printre altele, în cadrul ediției cu#33 a podcastului cum ne dăm seama dacă patrupedul suferă de anxietate, cum tratăm această problemă și ce metode ajută în combaterea anxietății de separare.
Cum se manifestă anxietatea? Ce poate să ascundă entuziasmul excesiv?
Specialiștii spun că în primul rând este foarte important să recunoaștem simptomele anxietății pentru a putea în acest fel să ajutăm cățelul. Există și forme de anxietate care trec neobservate, dar acolo unde apar simptome, trebuie să știm să le observăm. Deși entuziasmul excesiv poate reprezenta o reacție normală a câinelui atunci când vine proprietarul acasă, această reacție poate să ascundă un început de anxietate.
„În funcție de fiecare individ anxietatea se va manifesta altfel, iar în funcție de tipul de anxietate vor exista diferite variații. Acestea pot să dea agitație, hipersalivație, stare de alertă, vocalizări, urinări și defecări în locuri nepotrivite. În cazul anxietății de separare putem discuta despre un comportament distructiv față de obiecte sau entuziasm excesiv când vin proprietarii acasă. Există bineînțeles și comportamentele de agresivitate sau de automutilare care sunt unele din cele mai grave. Entuziasmul excesiv este asociat cu anxietatea de separare mai ales dacă există niște factori care să ne dea semne, dacă este un câine foarte atașat de proprietar sau animalele care urinează fără să se stăpânească în momentul în care vine proprietarul. Acestea pot fi semne ale anxietății de separare, chiar dacă ele nu se manifestă într-un mod distructiv”, a precizat Șomfalvi Rita la „În jurul cozii”.
Cum se tratează anxietatea cățeilor?
Oamenii fac meditații sau merg la psiholog, ce fac însă cățeii? Vestea bună este că există diferite metode care pot fi încercate pentru a trata anxietatea cățeilor.
„Sunt și psihologi pentru căței, probabil vor fi și la noi în curând. Când vine vorba de tratamentul anxietății este foarte important să indentificăm cauza. Când vine vorba de terapie există mai multe tipuri. Unul dintre ele este contracondiționarea, practic se asociază factorul stresant cu ceva plăcut. De exemplu, atunci când cățelul suferă de anxietate de separare, se oferă o jucărie cu recompense care să îi atragă atenția undeva la 30-40 de minute, iar în timp factorul stresant va fi asociat cu ceva plăcut. Mai există și varianta de desensibilizare care include expunerea la un nivel scăzut de stimuli în mod treptat, iar apoi creșterea stimulului în așa fel încât animalul să se obișnuiască cu acesta. Toate aceste tratamente pot fi asociate cu medicație, dresaj, terapie comportamentală în așa fel încât să rezolvăm problema cu care ne confruntăm”, a explicat Rita.
Metode care ajută combaterea anxietății de separare
Anxietatea de separare este un tip de anxietate care poate să apară atunci când animalul a fost abandonat, când îi este frică să rămână singur acasă sau când este separat de proprietarul față de care este foarte atașat. Medicul veterinar invitat la „În jurul cozii” a explicat o greșeală pe care probabil o fac mulți iubitori de câini în momentul în care ajung acasă la blănosul lor.
„Da, studiile arată că este una dintre cele mai întâlnite tipuri de anxietate. Probabil ea este cauzată de lipsa proprietarului pentru că în momentul în care acesta nu este, câinelui nu îi sunt satisfăcute nevoile pe care le are. Ea se poate manifesta și prin comportamentele de autodistrugere, dar poate să treacă și neobservată. Aș recomanda ca proprietarii să înceapă aceste perioade de separare treptat în așa fel încât câinele să se obișnuiască cu absența. Există canale de Youtube pentru câini, există sunete care sunt plăcute, există feromoni care se pot bagă în priză ca și tratament. Poate ajuta și o plimbare înainte de a pleca de acasă pentru a-i consuma energia. Și este foarte important să nu îi răsplătim comportamentul post-anxietate când ne întoarcem acasă, să nu știe că a făcut bine anumite aspecte, ci mai degrabă să încercăm să gestionăm situația dacă am identificat lucruri pe care le-a distrus. Deci e foarte important să îi consumăm energia și să îi lăsăm ceva de făcut când suntem plecați”, a spus Rita la podcast.
Concluzii
Unele persoane ar putea să creadă că anxietatea în viața cățeilor este o glumă, însă subiectul trebuie tratat cu maximă seriozitate pentru a evita repercusiuni grave. Anxietatea netratată la căței poate să ducă la probleme mari ale sistemului imunitar, hormonal precum și al sistemului nervos.