Poate Naționala României de fotbal să declanșeze o schimbare în lumea câinilor?
Sute de mii de români pe străzile țării. Scandări puternice, cântarea imnului național, emoții maxime, zâmbete, lacrimi. Nu, nu vorbim despre o nouă Revoluție, ci vorbim despre participarea Naționalei României de fotbal la Campionatul European din Germania 2024. O participare care a scos românii în stradă, care a făcut țara să vibreze la unison, să spere, să creadă cu toată inima că suntem puternici și că putem mai mult. Niță, Rațiu, Drăgușin, Stanciu, Hagi și alți tricolori au transmis în țară o stare de spirit magică care a făcut ca românii, divizați de multe probleme și concepții diferite, să se unească din nou. Oare putem folosi această energie, acest vibe, pentru a face ceva bun în societatea noastră? Poate Naționala României de fotbal să declanșeze o schimbare în lumea câinilor? Încercăm să aflăm răspunsul acestei întrebări în rândurile următoare. Apropo, atunci când spunem lumea câinilor, nu ne referim la cunoscuții câini roșii, la clubul de fotbal Dinamo, ci ne referim la câinii abandonați din România.
Am abordat subiectul alături de profesorul de învățământ preșcolar, antrenorul de fotbal de la clubul pentru juniori CS Primavera din municipiul Satu Mare, dar și iubitorul de câini și pisici, Emil Pușcaș. Discuția a avut loc la “În jurul cozii”, podcast oferit de către ROLDA România.
Legătura inedită dintre copiii care au câini și fotbal
Până să încercăm să răspundem întrebării adresate mai sus, vă reamintim că Emil Pușcas a mai fost invitat la “În jurul cozii” în cadrul ediției intitulate “Legătura inedită dintre copiii care au câini și fotbal”. Emil a oferit în cadrul acelei ediții câteva observații personale legate de copiii care au prieteni necuvântători blănoși și fotbal.
„O mare parte dintre copiii pe care îi antrenez au animăluțe acasă, fie câini, fie pisici. S-a remarcat faptul că prezența câinilor în viața copiiilor oferă un mare plus. Mai exact, aceștia au o predispoziție mai mare pentru a face mișcare. Nu e greu să ne dăm seama că un câine, fie că locuiește la bloc sau la casă, trebuie plimbat de două, trei ori pe zi, necesită joacă, necesită mișcare. Copiii care au câini acasă se mișcă mai mult, fac practic mai mult sport, activitatea motrică este mai bogată și mai diversificată. Pe de altă parte am observat la fotbal faptul că micuții care au câini acasă sunt puțin mai răbdători, puțin mai empatici. De ce? Tocmai datorită grijii și a empatiei formate în relația cu animalul de companie de acasă. De ce? Pentru că un copil, dacă are un animal, este mai motivat să fie mai responsabil, să fie mai matur, să fie mai răbdător, să fie mai empatic și în oarecare masură aceste calități s-au transmis și pe terenul de fotbal”, a punctat la acea ediție de podcast antrenorul de fotbal sătmărean.
Naționala României și câinii de pe străzile țării
Așadar, Emil este un antrenor care privește fotbalul dincolo de aparențe și care analizează lucrurile din perspective nemaigândite de alții. În acest context Emil este persoana ideală pe care să o întrebăm dacă poate Naționala României de fotbal să declanșeze o schimbare în lumea câinilor? De ce această întrebare? Pentru că era greu să nu adresăm o altă întrebare, cu riscul ca aceasta să fie retorică: dacă atația români s-au unit pentru Naționala României de fotbal, nu s-ar putea unii și pentru câinii din România care suferă?
„Din punctul meu de vedere, răspunsul este da. De ce? Am demonstrat pe parcursul acestui Euro faptul că ceea ce iubim, ceea ce ne pasionează, ceea ce ne interesează, ne poate unii, ne poate face extrem de puternici. Ce ne-a oferit nouă echipa națională cu acest parcurs? Bucurie, emoții, momente frumoase, la fel cum poate face și un animăluț de companie. Ce îți dăruiește un animal de companie? Bucurie, emoții, momente plăcute și responsabilitate. Eu am încrederea că dacă noi ca și popor putem să fim uniți pentru ceva ce ne interesează, putem să fim uniți și putem să fim și mai responsabili și pentru cauza acestor suflete nevinovate. Și putem să luptăm pentru drepturile lor și mai ales împreună putem să fim un popor și putem adapta o mentalitate mult mai potrivită pentru ei. Aceasta cred că este cheia. Noi românii suntem puternici! Suntem un popor extrem de capabil să realizăm lucruri frumoase. De ce să nu avem grijă? De ce să nu ne gândim cu responsabilitate la ceva ce ne oferă bucurie? Dacă putem să susținem echipa națională cu atâta patimă și putem să ne strângem atât de mulți în jurul unui fenomen, am încrederea că putem să o facem și când e vorba de niște cauze atât de importante ca și animalele de companie”, a răspuns întrebării Emil Pușcaș.
Concluzii
Da știu, această comparație și legătură între ceea ce a reușit să facă naționala de fotbal și câinii din România care suferă este ușor idilică. Este clar însă că atunci când vor și când au un țel comun, românii sunt capabili să se unească și să lupte așa cum poate o pot face puține popoare ale lumii. Atunci când vor! Dar din păcate nu vor să faca asta! La o lună după campionatul european în țară este liniște și s-a reinstalat acel sentiment de blazare și de rutină româneasca plină de probleme birocratice, una mai ciudată decât alta. Parcă europeanul din Iunie 2024 nici nu s-a întâmplat vreodată!
Românii au capacitatea să salveze toți câinii din România, dar majoritatea nu vor să facă asta…
Puteți urmări ediția integrală a podcastului, aici.