Preotul – antrenor de fotbal și iubitor de câini. „Prin fotbal copiii își trăiesc cu adevărat copilăria.”
Fotbalul este un sport care nu are granițe. Îl poate practica oricine (chiar și persoanele cu diferite tipuri de dizabilități) și îl poate preda orice persoană care a absolvit cel puțin cursurile Licenței C UEFA. Nu este obligatoriu să fii un fost fotbalist, poți să fii chiar și preot pentru a fi antrenor de fotbal. Acesta este, de altfel, cazul preotului ortodox Andrei Chira, din Cavnic, Maramureș, invitat în cadrul podcastului oferit de către ROLDA România, „În jurul cozii”. Părintele Chira a ales să educe copiii din micuțul orășel în care trăiește prin fotbal. Părintele este de altfel și un iubitor de câini care crede că blănoșii necuvântători trebuie și merită să fie ocrotiți.
Am discutat de mai multe ori la „În jurul cozii” despre cât de importantă este educația în rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă România, inclusiv în ceea ce privește problema câinilor străzii. Andrei Chira înțelege importanța educației și dorește ca prin intermediul sportului rege să facă din micuții maramureșeni oameni în adevăratul sens al cuvântului.
De ce fotbalul?
Părintele din Maramureș a finalizat recent cursurile Licenței C UEFA și antrenează practic copiii din zonă cu acte în regulă. L-am întrebat la podcast de ce a ales fotbalul și de ce nu a ales să îi învețe pe copii despre cărți, natură sau altceva? I-am explicat acestuia și faptul că „În jurul cozii” promovează noțiunea de educație de câte ori are ocazia.
„Educație, un cuvânt foarte tare. Am făcut și fac și acum educație religioasă cu copiii, i-am dus de multe ori în excursii, în tabere, la picnicuri. Am observat însă că fotbalul care e un fenomen social, îi apropie foarte mult și vin copii din toate ariile confesionale. Avem o relație deosebită, sigur prin fotbal e mai ușor pentru că le place foarte mult. În acelasi timp, ei se deconectează de tot ce înseamnă mediu virtual. Am ales fotbalul în primul rând pentru ei, nu pentru mine, ca să-i fac să fie cât mai naturali, așa cum din păcate sunt mai puțin astăzi. Astăzi după ore copiii întră în casă, se închid acolo și stau pe aceste aparate care sigur că sunt importante, fără ele nu putem trăi. Însă uită de natură, uită de aer liber, uită de mișcare. Din această cauză sunt atât de mulți copii bolnavi, la educație fizică își cer scutire și așa mai departe. Copiii noștri sunt foarte vioi și foarte plini de viață. Am ales această variantă prin fotbal și ca să încerc să îi fac să fie copii, să își trăiască cu adevărat copilăria”, a explicat la podcast Andrei Chira.
„Nu suntem un sat fără câini”
Părintele a vorbit și despre faptul că astăzi curțile școlilor sunt închise după ore, iar copiii nu au unde să joace fotbal. Copiii nu pot juca fotbal decât în cadrul unor medii organizate, situație în care părinții trebuie de obicei să plătească. Chira a precizat că își oferă serviciile de antrenor în mod gratuit, ceea ce pentru el reprezintă o satisfacție și mai mare. În acest moment echipa părintelui nu este înscrisă într-o competiție, dar acesta își dorește să reușească să facă acest lucru. Preotul a amintit și despre relația dintre oameni și câini.
„Tot ce facem în acest moment, facem de plăcere, dar vrem să intrăm într-o competiție. E greu la noi, dar sperăm să reușim. Îmi aduc aminte de o expresie, nu suntem un sat fără câini. Vom lupta pentru copii și să știi că ei iubesc foarte mult câinii. Dacă văd un câine, o să-l mângâie și nu o să-l lovească niciodată. Eu cred că și câinii așa ca și copiii au ceva neprihănit în ei, foarte curat. Câinii sunt foarte curați. Dacă cineva se apropie de un câine și a consumat alcool, câinele îl latră, nu îi place. Și câinelui îi place omul să fie om, să zic așa. Vreau să cred că patrupezii vor fi din ce în ce mai îngrijiți și sa nu mai fie lăsați așa, aiurea în vânt”, a spus Andrei Chira la „În jurul cozii”.
Concluzii
Fotbalul are puterea să întruchipeze o armă educațională foarte puternică. Sunt puțini cei care știu că în cadrul unei grupe de copii care joacă fotbal la un club anume au șanse de regulă să ajungă fotbaliști profesioniști unul sau doi copii. Sunt și situații în care niciunul nu ajunge la nivel profesionist. Ei reprezintă practic majoritatea și întrebarea care trebuie adresată este la ce le-a folosit acestora fotbalul?
Răspunsul poate, în mod evident, să difere și să aibă mai multe nuanțe, dar acolo unde antrenorul sau formatorul de copii știe care este valoarea educației va face tot posibilul să transmită acest lucru celor mici care la rândul lor, atunci când vor deveni adulți vor transmite asta urmașilor lor. Așadar fotbalul, acolo unde este însoțit de educație, are capacitatea să facă, așa cum a spus părintele, ca omul să fie om.
Cu o mentalitate de acest gen are o șanșă în plus pentru viitor și fotbalul românesc, dar și cățeii străzii pentru că o țară cu mai mulți oameni educați va ști să aibă grijă cu adevărat și de animale. Urmăriți ediția de podcast în care a fost invitat părintele Chira, aici și dați Subscribe la pagina de Youtube ROLDA România pentru a nu rata niciun episod.