Nu sunt criminali, nu sunt infractori, dar sunt privați de libertate! Câinii ținuți în lanțuri.

Încă din perioadele trecute istorice ale omenirii ființele care erau ținute în lanțuri erau fie certate cu legea, fie considerate extrem de periculoase pentru cei din jur. Secolele au zburat, am intrat în Mileniul III, dar lanțurile au rămas. Și nu vorbim despre criminali sau infractori rămași în lanțuri, ci despre simpli câini care nu au altă vină in afară de a trăi în curtea unor „oameni torționari”. Oameni care consideră că au drept de decizie și judecată asupra unor câini numai pentru că în lanțul trofic sunt considerați a fi mai jos decât „creatura supremă” a planetei.

Mediul rural al României (nu peste tot) a uitat sau s-a dezis de legătura ancestrală pe care o avea cu natura și animalele. Poate problemele sunt prea multe, poate lipsurile sunt prea mari, și cumva, poate chiar fără intenție, sufletul omului s-a micșorat în așa fel încat nu mai este loc în el și pentru animalele din curte. În satele din România câinii sunt uitați în lanțuri, lanțuri de 1 metru lungime, unii chiar și fără o căsuța, lăsați să moară încet ca și cum ar fi comis cele mai îngrozitoare păcate pe acest pământ. Însă în zilele noastre, chiar și cei mai odioși criminali au parte de prevederile drepturilor omului. Drepturile animalelor, unde sunt?

Prizonieri fără voie și fară vină

Ca să înțelegem foarte clar contextul acestei probleme, în România este legal să ții câinele în curte legat în lanț, dar este obligatoriu să respecți anumite condiții! Aceste condiții se referă la lungimea lanțului (minim doi metri), acesta trebuie să fie prevăzut cu un vârtej pentru a evita încurcarea, cușca trebuie să fie mai mare decât talia câinelui iar zgarda patrupedului trebuie să fie dintr-un material textil sau din piele. De asemenea este nevoie de un vas igienic pentru apă proaspătă și unul pentru mâncare proaspătă. Am discutat despre acest subiect în cadrul ediției cu numărul 16 a podcastului oferit de către ROLDA România, “În jurul cozii”, cu medicul veterinar din mediul rural Georgeta Maria.

„Da, aici la noi câinii sunt ținuți în lanțuri. Și sunt câini care au lanțuri foarte scurte și unii poate nu au nicio căsuță sau ceva pe post de căsuță. Și eu am doi câini, îi mai țin legați pe timpul zilei, dar lanțul înseamnă 5 metri cu cușca. Dacă îi pun în țarc nu stau, nu îl acceptă. Trebuie să îmi vină și pacienți la cabinet așa că folosesc această metodă de compromis pe timpul zilei. Cei doi câini despre care vorbesc sunt mai agresivi, câini de talie mare, sar și gardurile și nu am ce face.
La mine e o situație bună față de ce am văzut la alții. La alții, plouă, ninge, câinele stă acolo, lanțul are poate 1 metru, nu înțeleg de ce. Parcă ar fi uitat acolo. Cineva mi-a spus văzând una din cuștile pe care le am că este hotel. Probabil în cușca mea ar intra fără probleme 3 câini”
, a spus în cadrul podcastului, Georgeta.

“Să se pună oamenii în lanțuri să vadă cum e”

L-am întrebat în cadrul ediției cu numărul 21 a podcastului pe medicul neurolog și iubitorul de câini Sorin Nichita, dacă apreciează că această penintență la care sunt supuși câinii îi face pe aceștia să treacă printr-un un proces de degradare canină?

„Nu, este un proces de needucare a oamenilor. Oamenii nu realizează că animalul respectiv este prietenul lor. Să se pună ei în lanț, să se gândească cum ar sta ei în lanț? Chiar am vazut un reportaj cu un cățel care a stat 10 ani în lanț, nu mai știa să meargă, mergea doar în cerc. Îți dai seama ce traumatizat a fost. Asta ține însă de educație. Noi în România nu suntem educați, suntem foarte puțin educați. De aceea există și răutate între oameni și de aceea nu merge bine țara și nu merge bine aproape nimic, din cauza răutății.
Pe noi Uniunea Europeană ne-a ajutat și ne ajută în continuare. Dacă nu era UE eram vai de capul nostru. Cine spune altceva înseamnă că nu realizează ce a facut UE pentru noi, ne-a ridicat și ne dă bani pentru a ajunge la un nivel superior, dar nici acei bani nu îi folosim. La noi sănătatea și educația sunt cu mai mulți pași în urmă”,
este de părere medicul neurolog.

Salvare prin educare

Medicul specialist neurolog este un mare adept al conceptului de educare. Acesta consideră că singura noastră salvare ca și popor este reprezentată de educație. El susține că educația poate salva oamenii de orice problemă și implicit oamenii educați pot salva animalele care sunt în dificultate. Cu toate acestea doctorul crede că este greu să mai prindem vreodată „trenul” înspre occident.

„Era mai demult, prin anii 90, un domn care a spus că ne trebuie 20 de ani să ajungem educați, dar a fost foarte optimist. Nu știm când se va întâmpla asta, depinde de politic. Și clasa politică trebuie să se educe, dar să nu ne așteptăm la minuni pentru că și ea provine din rândul nostru.
Oricum, eu cred că noi, ca și popor, avem ceva genetic care ne ține puțin înapoi. Pe cei din vest nu cred că îi vom ajunge niciodată, nu ai cum să îi ajungi. Important ar fi măcar să crească educația și sănătatea la un nivel în care noi să trăim să ajungem bătrâni și să nu avem probleme. Adică să trăim cât mai mult, dar sănătoși. Și oamenii și animalele, după naștere se îndreaptă încet spre moarte. Ceea ce contează însă este cum vei muri, vei muri lejer, ușor sau vei muri în anumite condiții în care te vei chinui”,
se întreabă neurologul în cadrul podcastului oferit de către ROLDA România, “În jurul cozii”.

Concluzii

Omul de cultură român Nicolae Petrescu Redi spune că „sunt lanțuri care ne intră în carne și lanțuri care ne intră în sânge”. Ei bine, lanțurile în care sunt ținuți câinii sunt cu siguranța lanțuri care le intră acestora până în suflet. Fără să înțeleagă de ce, cei mai mulți dintre acești câini au parte de aceeași zi în fiecare zi. Aceeași mișcare sferică infinită, aceeași rană de la gât care crește de la o oră la alta, aceeași ploaie care îi udă până la piele și dincolo de ea.

Ce fac acești câini atunci când își văd stăpânul (judecătorul) venind înspre ei? Se bucură ca o persoană îndrăgostită până peste cap, dau din coadă și tânjesc după o scurtă mângâiere a omului care are cheia de la lanțuri. Câinele oferă iubire infinită și necondiționată. Ce oferă omul? Superioritate, lanțuri și nepăsare. Nici nu mai știi uneori, care e animalul și care e omul?