Respectul față de câinii ghizi și nevăzători: România vs străinătate.
În cadrul podcastului „În jurul cozii” am discutat în două ediții despre câinii ghizi pentru nevăzători. Într-o ediție am vorbit cu un formator de câini ghizi, iar în altă ediție cu un nevăzător care are un câine ghid. În ambele ediții am abordat și un subiect foarte puțin discutat în România și anume respectul pe care îl primesc sau nu îl primesc câinii ghizi si persoanele nevăzătoare. Am încercat să facem și o comparație între modul în care această pereche om-câine este tratată în străinătate și cum este tratată în România. Răspunsul comparației este din păcate previzibil.
Da, din păcate în România respectul pe care îl primesc nevăzătorii și câinii ghizi este sub nivelul normal al unei societăți educate. De ce? Probabil tocmai din cauza lipsei de educație, dar foarte probabil și din cauza fricii. Da, românilor le este frică de lucrurile noi pe care le văd sau de lucrurile pe care le văd și nu le înțeleg. Și în mod clar, în România câinii în general nu sunt apreciați așa cum ar merita cu adevărat. Aflăm în acest articol părerea lui Szabo Zoltan, formator de câini ghizi pentru nevăzători care a predat și antrenat câini de acest gen în străinătate și opinia lui Paul Bogorin, nevăzător iubitor de câini care trăiește în România.
Când dreptul la libertate se negociază
Paul Bogorin este un nevăzător care trăiește alături de câinele său ghid, Phantom, în București. Paul este un tânăr extrem de activ care călătorește des și care face tot ceea ce îi stă în putință să se bucure de viață. În viața sa de zi cu zi, dar și în călătoriile sale, s-a lovit de multe ori de situații bizare în care îi erau refuzate anumite drepturi acordate chiar de către lege.
„Pot să spun că gradul de empatie al oamenilor a crescut în ultimul timp, poate au văzut mai multe persoane cu dizabilități pe stradă. Nu pot sa zic că mă simt respectat. De exemplu, la ultimul hotel la care am înnoptat am pățit la fel, oamenii spun că da, știu că există lege, dar nu aveți voie. Mă frustrează acest lucru și îi spuneam și acestui domn de la hotel să nu îmi mai spună că știe că există pentru ca e clar că nu știe. Ce simt eu pe partea legislativă este că din păcate în România legea încă se negociază. Mă simt acum ca un negociator care își negociază dreptul de a intra în magazin, care negociază dreptul de a călători cu un taxi sau mijloc de transport. Avem nevoie de campanii de conștientizare, avem nevoie să ieșim pe stradă și să ne depășim barierele chiar dacă nu toate orașele au infrastructura safe. În toate mediile publice în care am apărut am încercat să fiu educativ, chiar și atunci când a închis șoferul de autobus ușile peste mine și am căzut din autobus până la momentul în care mi-au spus paznicii unui mall din Sibiu că nu am voie să intru cu câinele în mall decât dacă îl iau în brațe”, a povestit Paul în cadrul podcastului oferit de către ROLDA România.
Legislația: să fie bine, ca să nu fie rău
Formatorul de câini ghizi pentru nevăzători, Szabo Zoltan, a petrecut mult timp în strainătate alături de cățeii pe care i-a antrenat și alături de beneficiarii lor. Acesta a avut suficient timp să observe modul în care perechea om – câine este tratată pe străzi și în mijloacele de transport. Respectul nu doar că este acordat, ci este acordat într-o manieră naturală și neforțată. Întrebarea este, de ce la noi lucrurile stau atât de diferit?
„Eu cred că sunt două motive pentru care câinii în general sunt mai tolerați în societate, în alte țări. În primul rând acolo legislația este mult mai clară. De exemplu, în Spania cred că deja animalele de companie sunt considerate persoane. Acest aspect schimbă foarte mult lucrurile și atitudinea societății.La noi în legislație există o propoziție – două despre câinii ghizi și e totul destul de confuz și vag. Adică ce înseamnă câinii ghizi, cum se formează un câine ghid și ce înseamnă loc public, domeniu public? Dacă mergi la un supermarket care aparține de o firmă privată, e un spațiu public sau nu? De exemplu, câinii ghizi ar trebui să aibă acces pe orice mijloc de transport din România, o firmă privată de transport este tot un mijloc de transport. În străinătate sunt și mai mulți câini ghizi în comparație cu România și e posibil și ca oamenii să nu fie obișnuiți cu prezența lor. Deci, cele două motive ar fi legislația și atitudinea societății. Plus că eu cred că în România oamenilor le este încă frică de câini. Orice câine cu care te plimbi pe stradă trebuie dresat și atunci un câine controlat nu va provoca probleme”, a spus formatorul de câini ghizi la „În jurul cozii”.
Semnele bune care ne dau speranță
Auzind la podcast experiențele prin care a trecut Paul în România l-am întrebat dacă se gândește să plece din țară? În mod evident era vorba despre o țară în care nivelul de educație și toleranță față de oameni și animale sunt cu mult mai mari față de cele pe care le regăsim în România. Paul acceptă țara așa cum este și crede în semnele bune.
„Nu pot să neg că nu m-am gândit la treaba asta, însă mă leagă de țară relațiile sociale pe care le am aici. În acest moment al vieții mele nici nu aș putea să fac față psihic la o schimbare de acest gen. Cu bune, cu rele, mai tragem și mai împingem de România sperând că va fi mai bine. În schimb, am toate aprecierea și gândurile bune pentru oamenii deschiși la nou. Am întâlnit oameni în vârstă, pensionari care mi-au spus că la 60 și ceva de ani n-am auzit niciodată ce e ală un câine ghid, dar pentru că mi-ai spus că ești nevăzător și câinele astă e dresat să te ajute, uite că am învățat și eu ceva nou astăzi. Mi s-a parut o chestie extraordinară să avem această capacitate de a spune îmi cer scuze, nu am știut. E foarte simplu să ne ținem cocoși verbal și să încercăm să îi explicăm celuilalt cât de prost e și cât de destepți suntem noi”, a concluzionat Paul subiectul.
Concluzii
România este o țară în care legea se negociază, o țară în care pe un spațiu public au acces doar unii, o țară în care câinii în general sunt abandonați, nesterilizați și chiar uciși. O țară care este încă departe de lumea civilizată și care pentru a recupera teren are nevoie de educație. Educația necesită timp și răbdare pentru a fi implementată. Timp probabil că mai avem, răbdare mai puțină, dar ce este mai important este faptul că speranța încă mai strălucește. Dacă Paul, un tânăr nevăzator care s-a lovit atât de des de ignoranța oamenilor din România, ia în calcul semnele bune și încă mai crede într-un viitor mai bun și normal, suntem și noi datori, cei care nu avem o dizabilitate, să credem la fel.
Puteți viziona ediția de podcast oferită de către ROLDA România aici. Podcastul poate fi găsit pe Youtube pe canalul ROLDA România, playlist „În jurul cozii”.