A fi salvator de câine nu este nicidecum un hobby sau o activitate de timp liber pe care să o desfășori atunci când îți permite viața. Salvatorii de câini sunt angrenați în fenomenul abandonului, respectiv al salvărilor, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, în majoritatea cazurilor tot anul. Sunt zile în care telefonul sună aproape non stop indiferent de oră și indiferent de ceea ce faci tu ca și salvator în acel moment. Poate ești la muncă, poate ești cu familia sau poate pur și simplu te afli într-o bine meritată pauză de la tot și de la toate. Sunt zile și săptămâni în care cazurile la care ajungi ca să ajuți sunt unul mai groaznic ca și celălalt. Câini torturați și omorâți în moduri crude și cu sânge rece ca și cum în spatele ororilor nu se află oameni care trec zilnic pe lângă noi, ci adevărați criminali în serie. Viața unui salvator de câine implicat se aseamănă cu traseul unui roller coaster care trece extrem de repede cu cotele andrenalinei la maxim de la disperare la speranță. Am abordat detaliile vieții unui salvator de câini din România alături de Roxana Costan, salvator de câini din Cluj.

Discuția a avut loc în cadrul podcastului „În jurul cozii”, podcast oferit de către ROLDA România. Roxana colaborează cu o organizație care salvează animale de pe stradă și care le caută adoptatori în Germania. Salvatorul de câini aleargă de la un caz la altul de 15 ani de zile și spune că a văzut tot ce se putea vedea.

„În toți acești ani am văzut mai multe lucruri decât am crezut că e posibil. Am văzut cruzimea și bunătatea omului în același timp, duse la cote maxime. E o cursă în care odată ce ai intrat nu e atât de ușor să ieși din ea pentru că mila pe care o porți animalelor nu poți să o ștergi cu buretele. Ea există și te ajută și te face să acționezi atunci când e nevoie”, a explicat Roxana la podcast.

La începutul anului, în luna Ianuarie, Roxana a postat pe un cont personal de social media un mesaj emoționant pe care în mod normal l-ai posta mai degrabă la sfârșit de an după ce s-a umplut paharul a tot ceea ce ai văzut în 365 de zile. Nu a fost însă cazul pentru că 2024 a început în forță și a făcut salvatorul de câini din Cluj să se întrebe dacă mai poate exista o schimbare. Iată mesajul Roxanei.

„Explozie de pui a fost anul astă, pui aruncați în șanțuri, la gunoi, pe câmpuri și peste tot pe unde șansele să fie găsiți sunt minime și de supraviețuire la fel. Și apoi mă întreabă unul altul: Roxana, trebuie să ai speranță, de ce nu mai crezi în schimbare și progres? Cu iertare, dacă e cazul să-mi cer, o fac, însă eu nu mai cred că va fi vreodată o schimbare. Noi, cei care culegem suflete, nu simțim schimbarea și culegem câteva sute pe an”.

În contextul acestui mesaj am întrebat-o pe Roxana cum crede că va fi anul 2024 și dacă întradevăr nu mai crede în schimbare?

„De când a început anul avem 40 de pui de câini preluați, nu pun la socoteală adulții și pisicile. În aceste condiții nu prea poți să crezi în schimbare și, când ești atât de implicată în voluntariat și faci asta zi de zi, vezi realitatea asta oribilă din spatele tuturor cazurilor și e foarte greu să crezi că s-ar mai putea schimba ceva. În 2023 au fost 212 adopții internaționale, dar probabil am luat de pe străzi un numar triplu de animale”, a spus Roxana la “În jurul cozii”.

Nu pierdem ocazia, de fiecare dată când avem un salvator de câini invitat la podcast, să îl întrebăm ce crede că ne lipsește ca și societate tocmai pentru a încerca să înțelegem care sunt aspectele la care ar trebui să lucrăm pentru a aduce schimbarea mult dorită.

„Cred că ne lipsește empatia. De-a lungul anilor am avut exemple de oameni lipsiți de educație și poate chiar fără resurse financiare care și-au îngrijit mai bine câinii și pisicile decât oameni cu posibilități și cu educație. Ne lipsește și informarea, oamenii nu știu ce presupune să ai grijă de un caine. Încă adoptăm câini de rasă pentru că așa e moda sau dacă are vecinul de ce să nu avem și noi, câini care într-un final cei mai mulți ajung în curte legați în lanț. Ce cred că ce ar produce realmente o schimbare ar fi sancționarea și pedepsirea drastică a celor care nu își sterilizează animalele, a celor care le abandonează și a celor care nu le asigură condiții de trai decente. Din păcate asta nu se întâmplă în țara noastră. Din ce am observat eu, Poliția Animalelor este ocupată, culmea, cu voluntari și cu asociațiile care luptă cu fenomenul abandonului. Nu știu de ce au mai mult interes pentru zona asta decât pentru cei care încalcă legea, dar eu asta simt de când au apărut ei ca și autoritate”, a concluzionat Roxana Costan.

Așadar, viața unui salvator de câine implicat se aseamănă cu traseul unui roller coaster care trece extrem de repede cu cotele andrenalinei la maxim de la disperare la speranță, într-o derulare pusă parcă pe un repeat nesfârșit. Zi de zi, săptămână după săptămână, lună după lună și tot așa. Nici nu e de mirare că în condițiile în care uneori nici nu ai timp să respiri, e greu să mai crezi în speranță. Poate într-o zi povestea unui câine salvat într-o stare proastă are un final minunat, dar a doua zi găsești un alt câine torturat într-o manieră cum nu ai mai văzut până atunci.

De la speranță la disperare și de la disperare la speranță ancorat cu o centură de siguranță superficială pe un roller coaster care nu se mai oprește niciodată. Singura variantă este uneori să sari și să lași totul în urmă, dar iubirea adevărată față de animale nu te lasă să faci asta. Și totuși, nu poți să nu te întrebi, până când?

Puteți viziona ediția integrală de podcast în care a fost invitată Roxana Costan, aici.