Un dresor de câini se întâlnește de-a lungul carierei sale cu tot felul de situații. Dacă vorbim despre Szabo Zoltan, un dresor foarte cunsocut din Nord – Vestul țării cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, vorbim despre un profesionist care a antrenat câini K9, câini ghizi pentru nevăzători, câini salvatori și care lucrează în general cu căței cu probleme de comportament. Chiar și pentru Zoltan, solicitarea de a dresa un câine care să devină actor de teatru, nu este una care apare în fiecare zi mai ales atunci când piesa cu pricina este una total atipică pentru un câine: muzică live heavy metal, focuri de armă, artificii și multe conflicte zgomotoase între actori. Cu toate acestea ciobănescul german Paco a reușit după o muncă titanică să se adapteze și să joace ca și cum s-ar fi născut să devină actor. Cum a făcut asta? Am abordat subiectul în cadrul podcastului oferit de către ROLDA România, “În jurul cozii”, alături de dresorul Szabo Zoltan.

„Am colaborat recent cu Teatrul de Nord din Satu Mare și am avut un ciobănesc german pe care îl chema Paco, care a jucat într-o piesă de teatru. A fost o piesă de teatru foarte complexă, piesa Woyzeck, a fost efectiv cu muzică rock live, s-au tras focuri de armă în această piesă de teatru, deci ceva foarte impulsiv și foarte greu pentru câine. Categoric un câine cu un psihic dezechilibrat nu ar fi făcut față, dar efectiv Paco în momentele de pauză dormea în spatele scenei. În zilele noastre găsești destul de rar un ciobănesc german atât de echilibrat.”

„Nu i-a plăcut deloc, nu i-a plăcut nici scena. M-au sunat de la teatru să mă întrebe dacă sunt deschis înspre acest proiect, dacă am un câine și am spus că da e posibil, dar hai să ne întâlnim la teatru să vedem dacă vrea și câinele. Adică trebuie să vrea și câinele. Am observat că nu iese bine dacă eu îmi doresc ceva mai tare ca și cățelul. Țin minte că la prima întâlnire am stat cam o oră din care 40 de minute câinele a fost tensionat. Nu am făcut nimic, doar am discutat. Nu s-a simțit în siguranță. De exemplu scena e o podea de lemn goală pe dinăuntru, se simt vibrațiile, nu s-a simțit deloc în siguranță. Apoi a început să doarmă și să se adapteze. La repetitii am avut momente bune și am avut momente groaznice când efectiv nu a ieșit absolut nimic. Câinele fiind un animal, nu înțelegea ce se întâmplă acolo. Cel mai important lucru la astfel de proiecte este să se simtă bine. Ăsta este cel mai important lucru pentru mine, câinele să se simtă bine, să meargă cu plăcere și să lucreze cu plăcere. S-a lucrat foarte mult, separat cu scena, separat cu muzica, separat cu lumina, separat cu focurile de artificii, separat cu actorii, cu publicul, separat cu orice. Cu publicul, atunci cand totul mergea destul de bine, am incercat să punem câțiva oameni care să mai aplaude între timp pentru că orice stimul nou îl poate deruta total. În momentul în care a avut loc premiera, sala a fost plină. Piesa începe printr-o ieșire pe scenă a actorului principal cu câinele. Țin minte că ieșit câinele și s-a blocat vreo 10 secunde, s-a uitat la public, apoi la actor, apoi la mine și pe urmă s-a dus, și-a văzut de treabă. A fost un moment foarte interesant, a fost clar surprins, de parcă întreba ce e cu aștia aici?”

„Aici contează de fapt temperamentul, caracterul câinelui. Un câine flexibil, un câine cu un sistem nervos echilibrat, se adaptează destul de repede la orice. Din acest punct de vedere am avut un mare noroc cu Paco, ciobănescul german, pentru că un câine cu probleme nu s-ar fi adaptat. Pe urmă am avut turneu, ne-am dus și în Ungaria unde era altă scenă, trebuia să intre printr-un alt loc, a reînvățat totul de la început și s-a adaptat. Știi ce a fost foarte interesant? La repetiții deseori am avut probleme, deseori lucrurile nu au ieșit. Din acest punct de vedere și regizorul și actorii au fost foarte flexibili pentru că am spus că s-ar putea ca lucrurile să nu iasă așa cum vrem noi și atunci trebuie să fim flexibili, oricum publicul nu va ști acele mici greșeli. La spectacole de fiecare dată a ieșit perfect! Mare surpriză, a ieșit perfect!”

„Cred că a fost mai dificil să lucrez cu câinele pe scenă pentru că nu este mediul lui natural. Mai ales datorită luminii, sunetelor, muzicii, jocul actorilor care de multe ori pentru câine părea ceva super reactiv și ceva super agitat și nu înțelegea ce se întâmplă. Pentru Paco tot ce s-a întâmplat acolo era un fel de război, multe conflicte. Știi ce se întâmplă aici? Câinele trebuie să aibă încredere în mine. În momentul în care intră pe scenă, prin prezența mea, comportamentul și energia mea, îl asiguram că totul va fi în regulă. Este greu de explicat acest lucru, dar atunci când lucrezi cu un câine trebuie să ai o relație atât de specială cu el încât acel câine are încredere în tine și pe urmă face tot ce vrei și nu îl interesează altceva, știe că tu ți-ai dat cuvântul într-un fel că totul va fi bine. Este în același timp o responsabilitate foarte mare. Din acest motiv tot ceea ce s-a văzut pe scenă părea foarte simplu, dar ce s-a întâmplat în spate a fost o muncă foarte complexă.”

Puteți urmări interviul integral cu Szabo Zoltan în care s-au abordat și alte subiecte despre ciobănescul german și despre câini în general, aici.