Top 3 sfaturi pentru a face vara mai ușoară câinelui nostru
În fiecare an, sezonul estival reprezintă un motiv de bucurie atât pentru oameni, cât și pentru animale. Ziua este mai lungă, deci avem mai mult timp liber pentru plimbare și relaxare. Temperatura ne permite, de altfel, să petrecem mai mult timp în mijlocul naturii. Nu-i așa că este frumoasă vara? Ei bine, în mod sigur este frumoasă, dar asta nu înseamnă că este și ușor de suportat. Temperaturile acestui anotimp senin și luminos sunt de la an la an din ce în ce mai mari și din ce în ce mai greu de tolerat. Dacă nu știm cum să ne protejam de căldura excesivă, vara poate deveni un chin atât pentru noi, cât și pentru câini. Ce e de făcut? Specialiștii spun că trebuie să urmăm câteva sfaturi de bază și până la urmă de bun simț.
Singura problemă este că, de multe ori, oamenii consideră că trebuie să facă pentru câini ceea ce trebuie să facă pentru ei, atunci când vor să își ușureze vara. Abordarea este parțial greșită, oamenii sunt oameni, câini sunt câini. Sigur că unele elemente de bază se aplică la ambele specii, dar sunt detalii greu de intuit dacă nu te informezi puțin înainte. Câinele tău va aprecia în mod sigur dacă vei încerca să aplici sfaturile care urmează.
Apă proaspătă și umbră
Ei bine, acest aspect este unul de la sine înțeles și intră în categoria sfaturilor de bun simț. Câinii au nevoie vara de apă proaspată și umbră! Mai ales dacă locuiești la casă sau în mediul rural, trebuie să îi asiguri câinelui tău cel puțin un loc răcoros și un castron cu apă proaspătă. Ai grijă să schimbi apa destul de des pentru că și aceasta se va încălzi ușor din cauza căldurii. De asemenea, dacă plimbările pe care le faci vara cu prietenul tău patruped sunt mai lungi, este nevoie să ai apă în plus la tine care să fie destinată doar pentru el.
Când ne plimbăm vara cu câinele? Regula celor cinci secunde
Dacă nu este obligatoriu, nici oamenii nu ies vara din casă la orice oră, mai ales la orele când soarele este puternic și arzător. În consecință, este indicat ca și patrupedele să respecte un anumit program de plimbare.
“Este indicat să ieși cu cățelul afară dimineața când încă este răcoare și după masă pentru că de regulă în timpul zilei pe la ora 12:00 – 13:00 se încălzește foarte tare betonul. Poate tu nu simți că este atât de cald, dar câinele își poate arde lăbuțele în această situație. Se spune că, dacă poți pune mâna pe asfalt și să o ții mai mult de cinci secunde, atunci este ok pentru plimbare, în caz contrar nu”, spune Tunde, specialist în cosmetică canină
Se tunde sau nu se tunde câinele vara? Secretul unei blăni fericite
Răspuns pozitiv, Da! Câinele se tunde în general, nu numai vara. În niciun caz însă, câinele nu se tunde așa cum doresc oamenii să se tundă pe ei pentru a avea o vară mai răcoroasă.
“Am clienți care solicită pentru câini cu blana mare care năpârlesc foarte tare, precum ciobănescul german, să fie tunși la zero, la piele. Așa ceva nu este în regulă! Pot să apară probleme foarte mari! Din păcate, sunt cosmeticieni care oferă aceste servicii pentru bani, dar pot să apară tot felul de boli, precum alopecia. Ulterior există riscul ca blana să crească doar pe alocuri sau să nu mai crească deloc! Eu le spun că putem face o baie, un periat prin care putem scoate foarte frumos acel păr care năpârlește. Nu garantez că nu va mai fi păr în curte, dar în proporție de 80% rezolvăm problema în acest fel,” preciează Tunde.
Cum trebuie atunci să tundem câinii vara? Răspunsul este uimitor de natural și arată că secretul nu stă neapărat în operațiunea de tundere, ci în alte detalii importante.
“Toată lumea vrea ca blana să fie tunsă cât mai scurt, până la piele, pentru că animalului îi este foarte cald, dar așa ceva nu este în regulă. O blană care este foarte bine întreținută, spălată și aerisită, ține și de cald și de frig. Este ca o termoizolare a casei! Dacă sunt tunși foarte scurt, pot să fie arși de soare. Blana este acolo cu un scop!,” susține specialistul în cosmetică canină.
Tunde a făcut aceste precizări, precum și alte detalii interesante despre câini în general, în cadrul ediției cu numărul 6 a podcastului “În jurul cozii”, podcast oferit de către ROLDA România.
Concluzii
Așadar, dacă vara va reprezenta o corvoadă sau o plăcere pentru câinele tău, depinde doar de tine. Lucrurile pe care trebuie să le faci, ca și proprietar de câine, nu sunt extrem de complicate. Apă și umbră, ai grijă la ce oră scoți patrupedul la plimbare și ai grijă corespunzător de blana animalului tău.
Ar fi păcat ca prietenul tău cel mai bun necuvântător să sufere în sezonul estival, într-o perioadă a anului în care aveți posibilitatea să petreceți mai mult timp împreună în natură și, implicit, să aprofundați relația specială care vă leagă.