Românii sunt într-o veșnică concurență cu vecinii și cu rudele lor. Vor să aibă mereu cea mai cool mașină, cel mai tare telefon și chiar cel mai la modă câine. Ideea de bază este ca în aparență să pară că avem bani și că suntem elevați din toate punctele de vedere. Câinele pe care îl alegem trebuie să fie cât mai frumos posibil ca și imagine și în mod evident de rasă. De altfel, chiar nu contează dacă este cu adevărat de rasă atâta timp cât nu este un maidanez. Cam aceasta este trista „psihologie” românească care stă de obicei în spatele alegerii unui câine. De ce gândește majoritatea românilor în acest fel și ce putem face ca să schimbăm această mentalitate, încercăm să aflăm în acest articol.

Ca să spunem din start lucrurilor pe nume, majoritatea românilor consideră că maidanezii sunt urâți și respingători. Nu este o filosofie care se trage doar de pe meleagurile noastre mioritice, la nivel mondial, chiar și în cazul oamenilor, este binecunoscut faptul că cei considerați atractivi de către societate, au un mai mare success în viață. Sună prea superficial? Așa și este. Este o modalitate de gândire superficială, dar care reprezintă, în mare măsură, realitatea cu care ne confruntăm în zilele noastre. Revenim la o întrebare care s-a tot ridicat în cadrul podcastului oferit de către ROLDA România, cum să concureze pentru a capta atenția un maidanez bolnav și bătrân cu un cățel micuț, alb și pufos?

Trăim într-o societate care este atrasă mai mult de ceea ce este frumos la exterior. Interiorul contează, dar contează mai puțin. Această mentalitate este reflectată atât în viața de zi cu zi a oamenilor, cât și în viața câinilor. În ceea ce privește câinii, majoritatea oamenilor își doresc un câine de rasă sau un câine care să semene foarte mult cu unul de rasă. Avem și proprietari de câini care cred cu tărie că au un cățel de rasă, pe când, în realitate, patrupedul este un metiș. Confuzia lor este ignorată de către cei din jur pentru că, în orice caz, metișul nu este un maidanez și dă mai bine la lume să ai un câine „original”. Totuși, de ce vrem neapărat un câine de rasă?

„Acele persoane fiind necunoscătoare, au fost păcălite de către indivizi dubioși care făceau treaba asta doar cu scopul de a câștiga bani. Persoanele trăiesc cu credința că au achiziționat un câine de rasă și, neavând cunoștințele necesare, chiar susțin acest lucru. Am auzit de atâtea ori, puteam să îmi cumpăr cu pedigree, dar n-am vrut pentru că mai trebuia să plătesc 100 de euro. Mă întrebam, oare știi că pedigreeul nu e o chestiune opțională, un câine are sau nu are pedigree.
Am avut un coleg care i-a dat în grijă fiului un husky pe motiv că soția are ochi albaștri, el are ochi albaștri, băiatul are ochi albaștri și atunci, de ce nu ar avea și câinele ochi albaștri? I-am spus, ești conștient că husky-ul este un câine utilitar care are nevoie de foarte, foarte multă mișcare? Ești tu disponibil să faci atâția km cu câinele respectiv? Ei bine, până la urmă câinele a ajuns la alt stăpân.
Mai știu un exemplu la fel de trist în care copilul și-a dorit un bichon, iar acel bichon a fost ținut zilnic 8-10 ore în baie în perioada în care părinții erau la muncă pentru că nu își doreau ca acel câine să murdărească în casă”, a relatat în cadrul podcastului oferit de ROLDA România, psihologul și sociologul, Diana Zazula.

Este bine cunoscut faptul că în țările civilizate, în care se respectă legea, este interzisă comercializarea câinilor de rasă care nu au pedigree. În același timp, este interzisă și înmulțirea cățeilor fără pedigree.

Nu avem nicio problemă cu bichonii albi, cu metișii care arată ca și bichonii albi sau cu proprietarii acestora. Remarcăm doar, urmărind în continuare subiectul acestui articol, că ne confruntăm cu un trend în ceea ce privește numărul mare al acestor câini în România. De ce sunt atât de aleși? Probabil pentru că, așa cum au spus mai mulți invitați ai podcastului oferit de către ROLDA România, sunt niște căței micuți, drăguți, albi și pufoși. Au, în consecință, o imagine exterioară frumoasă și pozitivă. Asta nu înseamnă, în mod evident, că proprietarii lor sunt superficiali, că nu își iubesc câinii sau că ei nu își iubesc cu adevărat stăpânii. Ne întrebăm doar, într-o țară în care lumea este deranjată să vadă pe stradă câini comunitari, de ce nu ne îndreptăm mai mult atenția către adopția maidanezilor?

„Mă gândesc că a fost un trend într-o anumită perioadă, exact așa cum acum trecem prin trendul buldogului francez. Au mai fost câteva rase care erau în vogă și din această cauză vedem acum foarte mulți bichoni. Este un câine aparent usor de întreținut, dar în realitate necesită foarte mult timp, mai ales periatul. Și copiii sunt foarte atrași de către ei, deși ei nu sunt neapărat iubitori de copii. O să vedem probabil peste câțiva ani câini din aceste rase care vor fi părăsiți sau dați spre adopție.
Adevărul este că atunci când vezi puiul de bichon care este cât palma ta, micuț și fragil, îți vine mai degrabă să îl adopți pe puiuț decât să adopți un câine ajuns la maturitate și despre care nu prea ești la curent cu istoricul său”, spune Diana Zazula în carul aceluiași podcast.

Este, în mod evident, dreptul fiecărei persoane să aibă grijă de orice fel de câine dorește, fie aceasta de rasă, metiș sau maidanez. Dar atunci când semnalăm cu vehemență o problemă care ne deranjează (prezența câinilor comunitari pe străzi), ar trebui, poate, să încercăm să schimbăm ceva. Putem oare schimba mentalități în România?

În general, în România adopțiile câinilor comunitari merg greu. Majoritatea preferă să își îndrepte atenția către căței de rasă care au o imagine bună în ochii societății. S-a întâmplat de foarte multe ori ca un câine de rasă care a jucat într-un film cunoscut la nivel mondial să stârnească imediat după vizionare un trend în ceea ce privește posesia acelui patruped de către foarte multă lume. Maidanezii sunt în principiu ignorați pentru că, într-un fel care nu poate fi explicat foarte clar, s-a decis că sunt „ai nimănui”. Nu toată lumea vede, însă, lucrurile așa.

„În străinătate și străinii în general, preferă să adopte din România câini care nu sunt de rasă, care au fost abandonați. Ei merg mai mult pe principiul, vrem să salvăm acest câine pentru că știm ce viață a avut înainte. Este o părere personală, dar nu îmi pot imagina oameni care să meargă la ecarisaj și să adopte un câine.
În stânga și dreapta tot auzi faptul că din Germania s-au adoptat cinci câini din ecarisaj, că o altă persoană din Germania a adoptat zece câini găsiți pe un anumit grup de Facebook. Străinii se gândesc într-adevăr la ce viață a avut animalul și la cât de mult își doresc să o facă să fie mai bună. Eu cred că și peste zece ani la noi, oamenii vor spune că un câine trebuie să fie măcar metis pentru a-l adopta”, și-a expus punctul de vedere în cadrul podcastului În jurul cozii, Andreea Grigorescu, pet-sitter (îngrijitor de animale de companie) și salvator de câini din Cluj Napoca.

Precizăm din nou că este dreptul fiecărei persoane să aibă grijă de orice fel de câine dorește. Nu condamnăm pe nimeni, ci doar încercăm să înțelegem cum funcționează psihologia alegerii unui câine în România. Care este soluția? Cum putem încerca să rezolvăm problema câinilor fără stăpân? Pentru a răspunde la această întrebare am putea probabil adăuga sute de rânduri acestui articol, dar răspunsul cel mai sincer poate fi rezumat în câteva propoziții simple.

Trebuie să începem să privim înlăuntrul nostru și a celor din jur. Să privim dincolo de aparențe și să înțelegem că o imagine frumoasă nu înseamnă neapărat și un interior frumos și că un aspect neatractiv poate ascunde dincolo de ambalaj un suflet minunat, dornic de a oferi și primi iubire, indiferent dacă este un suflet de om sau de animal.

Ambalajul în care ne trăim zilele pe acest Pământ se degradează irecuperabil pe zi ce trece, dar sufletul are puterea să trăiască pentru „totdeauna”. Avem oare curajul să încercăm ca peste câțiva ani să schimbăm titlul acestui articol în „Minunata psihologie românească din spatele alegerii unui câine”?