Învaţă să vorbeşti pe limba lui Toto!

  Acum câţiva ani, un copil din România şi-a pierdut viaţa în urma unui atac provocat de un câine. În ciuda faptului că acest incident a fost intens mediatizat, o soluţie definitorie nu a fost găsită, iar interesul faţă de această problemă a scăzut odată cu trecerea timpului. ROLDA consideră că oamenii şi animalele pot trăi în pace şi armonie atâta timp cât există un respect reciproc şi un set de reguli care să se aplice oricărei interacţiuni. România, şi în special partea sa rurală, suferă de pe urma unei lipse de educaţie în ceea ce priveşte comportamentul animalelor, fapt îngrijorător atât pentru oameni, cât şi pentru animale.

  Cu ajutotul unei instruiri, copii pot învăţa să înţeleagă limbajul căţeilor, putând astfel recunoaşte semnele agresivităţii şi prevenind în acest mod alte incidente. De asemenea, copii vor putea înţelege când animalul este prietenos şi gata de joacă, ceea ce va duce la formarea unei strânse legături.

  După ce a observat cu atenţie această problemă, ROLDA s-a hotărât să răspundă nevoilor comunităţii şi să formeze un nou program de educare şi informare: Vorbeşte pe limba lui Toto!

Împreună oferim o şansă!

Diferitele “stări” pe care le poate avea un câine sunt descrise într-un pliant ce va fi distribuit în zona judeţului Galaţi ( şi sperăm şi în restul României, dacă programul reuşeşte ceea ce-şi propune).

Comunicarea este cheia înţelegerii şi, spre deosebire de oameni, animalele nu au un limbaj al lor propriu-zis. Ele comunică prin diferite posturi şi sunete cu tonalităţi diferite, metodă pe care o folosesc atât între ele, cât şi pentru a trasmite oamenilor stările şi sentimentele lor.

Astfel printr-un lătrat aparte, căţelul îţi poate „spune” cât de încântat sau speriat este de o anumită situaţie. Sau, printr-o poziţie distinctă a corpului îţi poate arăta starea lui, putând transmite o invitaţie la joacă sau un avertisment clar de a nu te apropia.

Căţeii sunt animale inteligente care pot învăţa până la 200 de cuvinte, împreună cu semnificaţiile lor. Dacă ei pot înţelege un vocabular aşa variat, noi de ce nu am putea învăţa „limba lui Toto”? Doar cu câteva cunoştinţe de bază legate de poziţiile specifice şi diferitele sunete pe care le folosesc căţeii pentru a comunica, înţelegerea este garantată!

Frică

Un câine speriat are capul plecat şi coada lăsată, de obicei ascunsă între picioare. Întreaga sa atitudine este foarte submisivă, întreg corpul câinelui putând fi chiar scuturat de tremurături puternice. Această poziţie specifică este uneori acompaniată de scâncete sau gemete scurte.

Curiozitate

Un câine curios este oarecum agitat, capul mișcându-i-se continuu în stânga şi în dreapta, urmărind un obiect aflat în mişcare. De asemenea, câinii curioşi tind să miroasă excesiv obiectul nou ce-i stârneşte sau chiar să îl “încerce” dând cu lăbuţa. Dacă se confruntă cu un zgomot sau o voce necunoscută, urechile căţelului vor fi ciulite şi îndreptate spre sursa gălăgiei.

Agresivitate

Un câine agresiv adoptă o poziţie fermă ce emană o atitudine dominantă. Capul şi coada sunt ridicate, iar părul din aceste zone se zbârleşte. Ochii sunt larg deschişi, iar buza superioară este ridicată pentru a lăsa colţii la vedere – un semn clar că animalul se simte încolţit şi este gata de atac. Aceaste semne sunt deseori însoţite şi de un mârâit ameninţător, gutural.

Căţeii simt nevoia să îşi manifeste autoritatea şi în faţa semenilor lor, mai ales în probleme legate de teritoriu. Recurg chiar la menevre bizare cum ar fi ridicarea pe picioarele din spate pentru a-şi intimida adversarul cu înălţimea superioară.

Vină

Câinii sunt animale inteligente şi înţeleg atunci când fac ceva ce oamenii consideră “rău”. Prezentat cu dovada absolută a vinovăţiei lor (o farfurie goală, un pantof distrus, o pernă făcută bucăţele), căţelul adoptă o poziţie uşor de citit: capul plecat cu o privire galeşă cunoscută ca “ochi de căţeluş” şi un dat din coadă timid în încercarea de a îmbuna inima stăpânului.

Pentru a maximiza efectul dramatic, aceşti şantajişti emoţionali aleg de obicei să se aşeze în locuri ce le sporesc statutul de “victime”: într-un colţ cu spatele la zid sau chiar cu capul ascuns între perne pentru a evita privirea mustrătoare.

Agitaţie/Pus pe şotii

Un căţel care vrea să se joace dă excesiv din coadă şi chiar din întreaga porţiune posterioară. Latră energic pentru a-ţi atrage atenţia şi deseori ia pozita de “aruncă-mi o jucărie” – labele din faţă întinse, capul lăsat în jos şi aplecat, iar partea posterioară sus, cu o coadă mişcându-se neîncetat.

Timiditate

Câinii timizi au obiceiul de a-şi ţine capul jos în încercarea de a evita contactul vizual. Încearcă să găsească un loc care să le ofere un anumit grad de confort în cadrul unei situaţii pe care ei o consideră stresantă şi pot chiar scânci pentru a-şi exprima neliniştea. Aceşti câini trebuie apropiaţi încet, folosind un ton liniştitor pentru a nu le mări starea de disconfort.

Poziţia defensivă, de apărare

Un câine defensiv poate recurge la violenţă ca ultimă soluţie, dacă se simte în pericol. Diferenţa dintre această poziţie şi cea agresivă este lipsa caracterului dominant şi coada ţinută între picioare – semn clar al fricii pe care o simte animalul. Un câine “încolţit” poate mârâi, dar spre deosebire de mârâiturile agresive care sunt guturale şi însoţite de prezentarea danturii impunatoare, acesta este mai degrabă un mârâit de avertizare, scurt, intercalat uneori cu scâncete. În această situaţie cel mai bun mod de a acţiona este să îi oferi căţelului spaţiu şi şansa de a scăpa din situaţia pe care el o percepe ameninţătoare. Lupta nu este deloc varianta pe care şi-o doreşte, vrea doar să fie lăsat în pace.

Căţeii simt nevoia să îşi manifeste autoritatea şi în faţa semenilor lor, mai ales în probleme legate de teritoriu. Recurg chiar la menevre bizare cum ar fi ridicarea pe picioarele din spate pentru a-şi intimida adversarul cu înălţimea superioară.

Nesiguranţă/Neîncredere

Tipul de comportament nesigur este adesea întâlnit la animalele care au fost proaspăt salvate de pe străzi sau dintr-un mediu neprielnic. Un astfel de căţel se poate bucura când te vede pentru prima dată şi poate accepta semne de afecţiune ca mângâierile sau oferirea bunătăţilor, doar pentru ca după câteva minute să se depărteze de tine la o distanţă pe care el o consideră sigură.

Acest comprotament bizar este normal pentru un câine care a avut un trecut abuziv şi a suferit de pe urma comportamentului violent al oamenilor. Suspiciunea şi nesiguranţa din ochii lor vine de pe urma experienţelor neplăcute. Cu toate acestea, câinii sunt din natură animale foarte prietenoase şi sociabile şi le putem câştiga încrederea cu răbdare şi multă iubire.

Fericire

Câinii fericiţi tind să fie foarte “vocali” şi expresivi în a-şi arăta starea. Latră energic, ţopăie din loc în loc şi respiră sacadat cu gura deschisă din cauza tumultului emoţional. Câinii sunt animale care se încântă foarte uşor dacă primesc bunătăţi, o nouă jucărie, dacă se întrevede posibilitatea unei plimbări sau dacă stăpânul acestora s-a întors acasă. Simplul fapt de a auzi vocea sau a simţi mirosul stăpânului lor poate trezi în căţel o stare euforică de fericire sinceră.

Relaxare/Calm

Relaxarea la animale de obicei se defineşte printr-o stare somnolentă. Animalul stă întins în poziţii comode: strâns, întins pe burtă sau pe spate cu labele în sus. Adesea intră în stări foarte adânci de somn şi se pot lansa în adevărate sesiuni de sforăit sau dat din lăbuţe în urma unor vise vivide. Cele mai frecvente vise pe care le au căţeii sunt acelea că aleargă sau retrăiesc amintiri din perioada în care erau încă pui.