Proiectul ROLDA pentru caii aflați în suferință
Proiectul ROLDA pentru caii aflați în suferință
În România, majoritatra cailor trăiesc în zona rurală unde sunt exploatați excesiv.
Atunci când nu mai sunt „utili” pentru stăpânii lor, dacă suferă de pe urma rănilor sau se îmbolnăvesc, caii sunt abandonați, lăsați să moară sau sunt măcelăriți pentru carnea lor.
ROLDA luptă pentru cai de ani de zile, dar am ajuns într-un punct în care trebuie luate măsuri drastice, iar noi refuzăm să mai așteptăm până ce acești cai vor fi salvați.
Deja au așteptat prea mult timp! Au nevoie de ajutorul nostru acum!
După mai bine de 16 ani în care ne-am concentrat pe salvarea câinilor fără stăpân, suntem gata pentru un nou proiect. Deși suntem departe de a salva toți câinii fără stăpân din România, am făcut progrese importante pentru aceștia, progrese de care suntem mândri – și care ne recomandă că muncim mult pentru țelurile noastre. Din păcate, în timp ce noi eram ocupați să apărăm cățeii nimănui, caii au continuat să sufere.
Caii sunt animale maiestuoase și loiale, dar de asemenea blânde și foarte inteligente. Sunt parteneri de încredere… sunt de mare ajutor… și sunt prieteni devotați. Sunt dispuși să ne ajute, însă prea mulți cai sunt tratați prost și sunt văzuți ca niște sclavi care nu merită respect.
Proiectul ROLDA este gândit să adăpostească cu prioritate caii seniori, răniți sau bolnavi. Pentru caii care trăiesc în familii sigure, ROLDA va continua să ofere ajutor medical de urgență, servicii de curățare a potcoavelor, precum și pături de protecție care să le țină de cald în sezonul rece. De asemenea, vom continua să lucrăm alături de autorități și împreună cu medicii veterinari pentru a salva caii (și măgarii) abuzați de stăpânii lor și să îi transferăm în siguranță.
Construind împreună un adăpost pentru cai, oferim siguranță deplină cailor supuși la abuzuri și o bătrânețe liniștită cailor seniori.
Adăpostul
Pentru construirea unui adăpost cât mai bun și rentabil care să protejeze de clima aspră a României (în special de iernile geroase) caii/măgarii salvați, ne-am documentat amănunțit și am ales următorul model, conceput să folosească un perete comun atât pentru boxele cailor, cât și pentru cele ale măgarilor.
Fânul va fi depozitat în podul adăpostului care va servi si drept izolare suplimentară, naturală, dar și ca o sursă uimitoare de miros de fân pentru întreaga clădire.
Adăpostul va avea o suprafață interioară de aproximativ 275 mp unde putem adăposti până la 10 cai. Fiecare boxă va fi dotată cu încălzire, pardoseală moale, un sistem de prevenire a înghețului apei, fiecare boxă va avea un spațiu exterior.
Clădirea va avea, de asemenea, o zonă destinată spălării/îngrijirii cailor și o zonă de hrănire. Boxele de carantină vor completa interiorul.
În exterior, vor exista 2 spații mari pentru exerciții, de 480 mp fiecare.
Fazele construcției
1. Documentația: măsurători topografice, transformarea a 600 de metri pătrați agricoli în teren rezidențial, alte autorizații (inclusiv cele de la DSV)
2. Turnarea fundației de beton
3. Construcția grajdului (Baticlair pe structură galvanizată sau beton bolțari)
4. Construcția depozitului pentru fân (Abriclair, structură galvanizată sau supraetajarea construcției din bolțari)
5. Compartimentarea grajdului (8 boxe, 2 boxe pentru izolare cu spații exterioare separate și intrare separată, alte spații: îngrijire, depozitare)
6. Conectarea clădirii la rețeaua de apă, electricitate, instalarea unui sistem de supraveghere video, a alarmelor de foc și fum, a aspersoarelor.
7. Menaj zone exterioare
8. Zone exterioare
9. Copertină pentru umbră și protecție de soare/ploaie
10. Achiziția unui trailer pentru transportul cailor
11. Achiziția echipamentului de bază
Adăpostul ROLDA pentru cai este parte a proiectului PawzUp.
Caii și măgarii din comunitatea noastră nu mai pot aștepta. Trebuie să acționăm acum pentru a le construi un adăpost. Vă rugăm să donați! Nu mai putem permite ca alți cai să fie măcelăriți pentru carne atunci când nu mai sunt „utili” pentru stăpânii lor.
Toate animalele merită respect! Vă rugăm să donați azi!
Oportunități de sponsorizare
Ca persoană fizică sau juridică, oricine are posibilitatea de a da numele unei boxe de cai, sau unei alte zone a adăpostului. Numele tău sau alt nume ales de tine (de exemplu, dacă vrei ca boxa sponsorizată de tine să poarte numele unui cal pe care l-ai avut sau să onoreze un animal de companie sau o persoană dragă ție) va fi gravat pe o placă de lemn și va fi pus la loc vizibil pe întreaga durată de funcționare a adăpostului.
(Notă: fiecare spațiu poate avea sponsori multipli)
Dă numele unei boxe din adăpost (8 disponibile): $5.000
Dă numele zonei de îngrijire a cailor (1 disponibilă): $2.000
Dă numele zonei de hrănire/păstrare a mâncării pentru cai (1 disponibilă): $1.000
Dă numele întregului adăpost pentru cai: $120.000
Există și o ocazie rară pentru un donator foarte generos care să sponsorizeze întregul proiect și, prin urmare, să numească întregul sanctuar după un animal de companie drag, sau în onoarea unei persoane dragi. Mulți iubitori de cai doresc să dea cât mai multă iubire și cailor mai puțin norocoși, dar la fel de maiestuoși, din diverse părți ale lumii unde aceștia suferă de neglijare și diverse abuzuri. Atunci când sponsorizezi sanctuarul ROLDA pentru cai, le dai o șansă animalelor din comunități unde nu au nici o speranță, unde nimeni nu are grijă de ele, unde sunt tratate urât, după o viață întreagă de muncă istovitoare, zi și noapte, după o viață întreagă petrecută alături de cineva care clar nu ar fi trebuit să beneficieze de loialitatea și inteligența lor.
Transparența este importantă pentru ROLDA, la fel cum este și recunoștința față de suporterii noștri loiali. Donațiile individuale sunt listate în coloana din dreapta. Atunci când faci o donație direct pe această pagină, numele tău și suma vor apărea în mod automat. Dacă faci un transfer bancar sau alegi altă metodă de a dona, menționează „pentru sanctuarul de cai” și vom adăuga donația ta manual. În cazul în care nu îți vezi numele și suma donată listate, te rog să ne trimiți un mail la contact@rolda.org
Costul grajdului
(de la 1 la 5)
40.000 USD
Costuri adiționale
(pentru trailer, echipament indoor, conectarea utilităților – electricitate și încălzire – zone exterioare și alei de acces)
(de la 6 la 11)
20.000 USD
Cost estimat
60.000 USD