Istoria adăposturilor publice

Pentru a putea înțelege criza câinilor fără stăpân și natura grotescă a adăposturilor publice din România (pe social media apar menționate ca PS – „public shelters” sau AP – „adăposturi publice”), trebuie să știi câte ceva despre istoria recentă a națiunii. După al doilea război mondial, ocupația Sovietică a permis ascensiunea comunismului și detronarea monarhiei.

Până la revoluția din 1989 și răsturnarea dictatorului Nicolae Ceaușescu, mult din avutul României a fost furat de Sovietici sau s-a pierdut prin acte de corupție. Astfel, România a devenit o țară foarte săracă, și încă rămâne una dintre cele mai sărace țări membre UE. Greutățile economice au însemnat înflorirea metodelor ilicite și ilegale de a face bani – o „piață neagră” secundară și decrepită. Una dintre îndeletnicirile deosebit de macabre și supărătoare care au izvorât din această economie subterană au fost adăposturile publice. La bază, aceste „adăposturi” erau de fapt abatoare, în care câinii erau omorâți cu bestialitate, jupuiți și dezmembrați pentru a obține materialele care se puteau vinde în industria modei și în industria cosmetică.

În perioada comunismului și sub regimul Ceaușescu, această metodă dezgustătoare și barbară de a măcelări câinii pentru pielea lor, a ținut populația de câini fără stăpân sub control. Prăbușirea dictaturii a însemnat o presă mai liberă, apariția Internetului, aderarea la UE și dorința de a părea civilizați în ochii țărilor vestice, ceea ce a dus la încheierea acestei practici atroce. Totuși, trei decenii mai târziu, populația de câini fără stăpân a ajuns la numere astronomice. Vastele jungle de ciment din cadrul complexelor industriale, create și abandonate de Sovietici, au fost terenul propice pentru maidanezi, oferind un soi de adăpost din calea fenomenelor meteo (iernile din România sunt aprige și verile sunt sufocante). Această explozie a numărului de câini comunitari a creat o nouă deschidere pentru adăposturile publice.

Adăposturile sunt finanțate din fonduri publice, de către Guvernul român, care le plătește în funcție de numărul de câini pe care îl pot „îndepărta” de pe străzi. Fără să le pese de bunăstarea animalelor, aceștia eutanasiază cu orice ocazie, și nu au parte de nici un control programat sau neanunțat pentru a-i trage la răspundere. Conducerii acestor adăposturi nu îi pasă că aceste unități devin o hazna în care foamea, bolile și violențele sunt la ordinea zilei. Se întâmplă des ca animale luate de pe străzi într-o stare de sănătate bună să moară la scurt timp după ridicare de boli ce ar fi putut fi prevenite și din cauza rănilor.

Adăposturile publice din zilele noastre

Situația s-a înrăutățit în 2013, când adăposturilor publice li s-a permis să eutanasieze câinii la 14 zile după capturare, în urma unui atac al unei haite de câini maidanezi survenit într-un parc din București, care a dus la moartea tragică a unui copil. Câinii docili și cuminți sunt capturați ușor, lăsând exemplarele mai agresive și mai sălbăticite să se reproducă. În plus, programele de capturare, sterilizare și returnare au devenit ilegale în 2016, prin urmare reducerea numărului de câini de pe străzi a însemnat doar mai multe resurse pentru cei care rămân. Singurul lucru bun care poate rezulta din activitatea acestor adăposturi este șansa de a fi adoptați într-un cămin iubitor. Cu toate acestea, date fiind condițiile respingătoare, șansele de adopție sunt foarte mici. Comportamentul guvernului și a conducerii adăposturilor publice a creat un cerc vicios și o populație de câini fără stăpân în continuă creștere, care iar duce la deschiderea de noi adăposturi unde animalele să fie prinse cu scopul de a aduce profit din omorârea lor.

Cum ajută ROLDA

Între timp, ROLDA adoptă pe cât de des posibil din adăposturile publice, întrucât viața acolo este mai rea decât în libertate. În măsura posibilităților, ROLDA ia câini din acel coșmar și îi aduce în adăpostul propriu, de unde încep căutările pentru o nouă casă. Anual, aceste animale reprezintă 5-10% din totalul câinilor pe care ROLDA îi salvează. Este necesar să scoatem câinii cât mai repede cu putință din acel mediu toxic. Cu cât stau mai mult în aceste locuri oribile, cu atât mai mult sunt expuși violenței și bolilor. Experiența avută într-un adăpost public îi marchează pe viață. Acești câini vor avea nevoie de mult mai mult timp și resurse pentru reabilitare – îngrijirea de specialitate poate costa mii de lire , iar unii s-ar putea să nu se recupereze până în punctul în care să fie adoptați, și mulți rămân în grija noastră.

Aceste abatoare sub forma unor adăposturi publice sunt o pată pe obrazul României.

Chiar dacă adăposturile publice nu ar fi fost locurile oribile care sunt, existența lor este o încercare ridicolă de a rezolva criza câinilor fără stăpân, al căror umăr a ajuns la 2,5 milioane în România. Scopul suprem al ROLDA este de a vedea acest număr redus la 0, cu fiecare câine aflat într-o casă cu o familie iubitoare. 2,5 milioane de câini nu pot să încapă în adăposturile publice. Problema trebuie rezolvată de la sursă, reducând rata de abandon, și creând adăposturi curate și sigure, de unde câinii chiar să poată fi adoptați. Această sarcină este, desigur, enormă și extrem de costisitoare. Resursele ROLDA sunt limitate, mai ales după scăderea economiei provocată de pandemie.

Cu toate acestea, cu sprijinul unor suporteri buni și minunați, așa ca tine, vom ajunge la țelul nostru!

Fă cunoștință cu cei mai noi câini salvați de ROLDA din adăposturile publice