Ajutor! Mi-am pierdut câinele! Ce fac acum?
Pentru multe persoane, câinele este ca un copil. Îi asigură hrană, afecțiune, un loc călduț în propria locuință, afecțiune, plimbări și jucării, afecțiune, servicii medicale și altele. Un scenariu în care acest animal ar ajunge singur și speriat în frig, pe stradă, fără mâncare și pradă animalelor mari și oamenilor violenți este de neimaginat. Dar cum suntem proprietari de câini responsabili, ne pregătim și ne echipăm cu informațiile necesare pentru a ne regăsi cățeii cât mai repede.
Dincolo de a intra în panică și a dispera, sunt câteva lucruri pe care le poți face atunci când prietenul cu blăniță nu mai este de găsit. Iată care sunt acestea:
1. Gândim PREVENTIV
Ce poți face pentru a-ți găsi câinele cât mai repede după ce l-ai pierdut? Te întorci în timp și faci lucrurile pe care proprietarii responsabili trebuie să le facă.
● Te asiguri că animalul tău de companie NU IESE din casă fără o zgardă cu informații actualizate despre numele animalului și numărul tău de telefon sau chiar adresa. Informația de pe zgardă se schimbă ori de câte ori se modifică în realitate.
● Îți microcipezi câinele în cadrul unui cabinet veterinar. Informațiile de pe microcip îți vor aduce prietenul acasă în cel mai scurt timp.
● Faci poze clare cu câinele tău. Chiar dacă nu vrei să te gândești la asta, fă din când în când poze cât mai reale. Asigură-te că-i prinzi detaliile specifice (înălțimea raportată la un obiect comun cum ar fi o masă sau o canapea), postura, culoarea reală a blăniței, caracteristicile (poate are un model deosebit pe blăniță, o mustață mai scurtă, o pată, orice element distinctiv).
2. Reacționăm cu CALM
Din păcate, răul s-a produs și cățelul s-a pierdut. Ce este de făcut? Iată pașii în ordinea lor:
Nu pleca din locul în care ai văzut animalul ultima dată. Câinii nu se vor îndepărta mult de locul unde și-au văzut stăpânul ultima dată. În plus, au tendința să se miște în cerc. Dă-i 2-3 ore înainte să extinzi zona de căutare.
Verifică-ți telefonul. Dacă pe zgarda câinelui tău ai numărul tău de telefon, asigură-te că nu ții telefonul ocupat pentru a putea primi un eventual apel. Dacă numărul de telefon de pe zgardă este al altcuiva, anunță persoana respectivă să fie atentă la telefon.
Dacă au trecut 2-3 ore, poți extinde zona de căutare, poți suna la adăposturi să verifici dacă animalul tău de companie nu a fost deja ridicat de angajați.
Este momentul ideal pentru a cere ajutorul. Cheamă-ți prietenii, rudele, vorbește cu vecinii, vorbește cu oamenii care par să fi stat mai mult în zona în care ți-ai pierdut câinele.
Folosește-te de comunitățile online. Oamenii din social media sunt foarte activi și se pot implica în găsirea animalelor care se pierd. Oamenii pot intra online să posteze găsirea cățelului sau pentru a da date cu privire la un animal care pare pierdut și zona în care a fost văzut.
Dacă a trecut deja o zi, începe să faci postere. Folosește cele mai clare poze, dă detalii complete și clare privind animalul și adresa unde acesta poate fi returnat. Oferă o mică recompensă găsitorului.
Sună la clinicile veterinare din zona ta. Poate cineva a găsit câinele și l-a dus la cabinet pentru citirea microcipului.
Mergi personal la adăposturi pentru a verifica dacă animalul tău nu a ajuns deja acolo. Nu te baza pe cât de bine au înțeles la telefon angajații acestor centre descrierea animalului tău. Mergi să vezi cu ochii tăi. Zilnic dacă e nevoie.
Verifică constant grupurile din social media. Sunt ca niște ochi vigilenți care se pot asigura că informația corectă ajunge la tine.
Descarcă aplicații cu date despre animale găsite/pierdute.
Dacă ai un animal de rasă pură înscris în comunitatea proprietarilor acestei rase, nu ezita să le ceri ajutorul. Sunt persoane care cunosc foarte bine comportamentul rasei deținute și care pot fi de un real folos.
Câteva lucruri de care mai poți ține cont!
1. Oamenii sunt mai predispuși să ia acasă câinii mici deoarece simt că se pot descurca cu ei și li se face milă mai ușor. Dacă ai pierdut un câine de talie mică, ai șanse mai mari să-l găsești după ce pui afișe peste tot și după ce anunți pe social media.
2. Câinii mari ar putea intimida persoanele care îi găsesc. Aceștia ar putea fi ezitanți în a se apropia sau a-i lua acasă. Dar ar putea să-i adăpostească în scara blocului sau să-i ducă la un cabinet veterinar.
3. Vorbește cu copiii. Dacă ți-ai pierdut câinele într-un parc, un grup de copii aparent fără ocupație se poate transforma într-o echipă personală de salvare. Sunt foarte creativi în identificarea locurilor de ascuns, au ochi ageri și sunt neobosiți. Nu ezita să îi rogi să te ajute.
4. Nu abandona căutările nici după 1 săptămână. Au fost multe cazurile în care câinele a fost găsit sau și-a găsit singur drumul spre casă. Nu renunța nici tu la el.
5. Pentru cele mai mari șanse de reușită, pune totul on hold pentru câteva zile. Nimic nu este mai important decât chiar viața prietenului tău cu patru labe. Poate pentru tine este vorba de companie, dar pentru el tu ești viața și subzistența lui. Fără tine, singur pe străzi, nu poate supraviețui. Îi datorezi implicare 100%.
6. Chiar și cel mai prietenos animal se poate speria și ascunde în cazul în care se pierde de tine. Nu presupune că animalul tău de companie a sărit în brațele cuiva care l-a luat acasă. Ar putea foarte bine să se fi ascuns pe undeva chiar în apropierea locului unde a fost pierdut.
7. Cel mai bun moment pentru a striga după câinele tău este unul de liniște – seara și dimineața devreme sunt momentele ideale, cu riscul de a trezi câțiva vecini. Dar atunci ai cele mai mari șanse să fii auzit și de prietenul tău.
Ți-au fost de ajutor informațiile noastre?
Dacă dorești să sprijini proiectele noastre poți contribui cu o donație în următoarele moduri:
● Ca persoană fizică poți dona 3.5% din impozitul pe venit. Nu te costă nimic să susții o cauză de care îți pasă! În cazul în care nu redirecționezi acești 3.5%, banii rămân statului. Trebuie doar să completezi o declarație. Află mai multe detalii pe site-ul nostru: https://rolda.ro/3punct5rolda/.
● Ca persoană juridică poți direcționa 20% din impozitul pe profit al companiei. Află mai multe detalii pe site-ul nostru: https://rolda.ro/cum-ne-puteti-ajuta-persoana-juridica/.
● Sau poți să donezi direct în contul organizației noastre:
Denumirea entității nonprofit: FUNDAȚIA ROLDA
Codul de identificare fiscală al entității nonprofit: 184136340
Cont bancar (IBAN) al entității nonprofit: RO14 BTRL RONC RT0P A671 1501
Termeni & Condiţii
Informațiile, îndrumările și recomandările conținute pe site-ul web sau materialele tipărite (pe scurt, „informații”) se bazează pe înțelegerea ROLDA a bunelor practici pentru planificarea de urgență în vederea bunăstării animalelor. ROLDA depune toate eforturile rezonabile pentru a se asigura că informațiile sunt corecte în momentul publicării. Cu toate acestea, ROLDA nu oferă garanții cu privire la acuratețea, exhaustivitatea sau fiabilitatea informațiilor și nu se angajează să mențină informațiile actualizate.
ROLDA nu își asumă nicio răspundere de orice fel (inclusiv neglijența) pentru pierderi, vătămări sau daune (directe, indirecte sau consecvente și previzibile sau nu) suferite de orice persoană sau animal rezultând în vreun fel din utilizarea sau bazarea pe aceste informații. Informațiile sunt doar de natură generală și nu sunt destinate să acopere fiecare situație de urgență. În niciun caz, informațiile nu trebuie văzute ca un înlocuitor al sfaturilor de specialitate. Te rugăm să contactezi medicul veterinar pentru sfaturi specifice cu privire la animalele tale de companie.
Nu ezita să ne contactezi
Echipa ROLDA
contact@rolda.org