Cum să călătoreşti cu câinele tău?
Dacă călătoreşti cu maşina:
Manualul “Niciodată”
● Nu lăsa niciodată animalul tău sa se mişte liber în maşină.
● Nu conduce niciodată cu animalul tău de companie pe scaunul pasagerului din faţă (în special dacă este echipat cu airbag).
● Nu lăsa niciodata animalul tău să iasă din maşină fără ham şi lesă.
● Nu permite animalului tău de companie să scoată capul pe fereastră cât te afli în mers; sunt multe moduri în care s-ar putea răni în această situaţie.
● Nu îţi lăsa niciodată animalul de companie singur într-o maşină parcată. El sau ea vor fi vulnerabili în faţa temperaturilor extreme sau furtului.
● Dacă călătoreşti în afara oraşului, opreşte-te în mod regulat, astfel încât animalul tău să-şi poată dezmorţi muşchii şi să bea puţină apă.
Planificare pentru situaţii de urgenţă sau probleme neaşteptate
Chiar și cu o planificare adecvată, urgențele sau problemele pot apărea într-o călătorie. Ai putea fi implicat într-un accident de mașină, animalul tău de companie s-ar putea îmbolnăvi, ai putea avea parte de întârzieri neprevăzute, vremea ar putea să se schimbe dramatic sau s-ar putea întâmpla o sută alte asemenea lucruri. Cu toate acestea, poți face planuri pentru potențialele situații de urgență, astfel încât îţi va fi mai ușor să le gestionezi dacă apar. De exemplu, este foarte important să te asiguri că animalul tău de companie are documentația la zi. De asemenea, asigurarea unor provizii suplimentare, inclusiv medicamente, alimente și apă este o modalitate excelentă de a te pregăti pentru situații neprevăzute.
Dacă apar probleme neașteptate, mai ales dacă eştiîntr-o călătorie lungă, este important ca cineva care nu călătorește cu tine să știe unde mergi și toate informațiile importante despre animalul tău de companie, în cazul în care acesta se pierde sau nu poți lua legătura cu nimeni. În plus, ar trebui să te pregăteşti verificând vremea, condițiile rutiere și cazările din zonă care acceptă animalele de companie. Ar trebui să știi cum să accesezi îngrijire veterinară de urgență. Dacă, în cel mai rău caz, eşti implicat într-un accident de mașină, ar trebui să comunici imediat dispeceratului și echipajului medical că ai un animal de companie cu tine.
De ce nu ar trebui lăsate animalele libere în maşină?
Airbagurile sunt la fel de periculoase pentru un câine cum sunt și pentru copii mici. Securizează orice cușcă sau transportator de animale de companie folosind centura de siguranță sau un ham special pentru mașină atunci când călătoreşti cu câinii pentru a restricționa deplasarea acestora în cazul unui accident sau al unei opriri bruște. Există o mulțime de motive foarte importante pentru a îţi menține animalul bine securizat cât te afli la volan:
Siguranţa lor. O centură de siguranță pentru animale de companie sau un purtător te vor ajuta să îţi menții animalul în siguranță, prevenind rănile grave în cazul unui accident de mașină.
Siguranţa ta. Dacă animalul tău de companie este lăsat liber în mașină, ar putea să te rănească grav pe tine și pasagerii tăi în cazul unui accident.
Prevenirea accidentelor. Un animal de companie lăsat liber ar putea distrage șoferul de la drum, provocând astfel un accident.
Legea. Dacă eşti implicat într-un accident pentru că ai fost distras de animalul tău de companie, acest lucru ar putea fi considerat condus periculos.
Cum să faci mersul cu mașina mai confortabil pentru animalele de companie
Unele animale de companie nu au nicio problemă cu mersul cu mașina, însă altele pur şi simplu nu vor suporta experiența! Din fericire, există o mulțime de pași pe care îi poți implementa pentru a face călătoria cu mașina mai relaxantă și confortabilă pentru animalul tău de companie:
Începe să-i obişnuieşti de mici. Animalele de companie care sunt luate de mici în călătorii cu mașina vor fi mult mai relaxate și fericite în mașină comparativ cu cele care nu au avut această experiență de la o vârstă fragedă. Aceasta face parte din „socializare”. Introdu-le mașina ca spațiu cât mai curând posibil. Începe cu perioade scurte de stat în mașina parcată și obișnuieşte-i să stea liniștiți în mașină cu tine, apoi treci la călătorii scurte. Măreşte încet durata călătoriilor, dar asigură-te că acestea se termină cu ceva plăcut pentru cățel, cum ar fi cu recompensa lor preferată sau o plimbare.
Oferă-le timp să digere mâncarea. Dacă animalul tău de companie suferă de rău de mașină, cel mai bine este să nu-l hrăneşti imediat înainte de o călătorie cu mașina. Acordă-le mult timp pentru a-și digera masa sau hrăneşte-i după călătoria cu mașina. De asemenea, poți vorbi cu medicul veterinar pentru a vedea dacă animalul tău are nevoie de medicamente pentru răul de mașină, în cazul în care aceștia se simt rău și pe stomacul gol.
Simptomele răului de mișcare la câini variază de la evidente la ceva mai subtile:
• Căscat
• Salivare excesivă
• Scâncit
• Oboseală
• Agitaţie
• Vărsături (în maşină sau la scurt timp după sosire)
Ia mai multe pauze.
Dacă îţi iei animalul de companie într-o călătorie mai lungă, asigură-te că are șansa de a-și întinde picioarele și de a se hidrata corespunzător.
Asigură-te că nu suferă din cauza căldurii.
Mașinile se pot încălzi foarte repede, iar animalele noastre de companie poartă tot timpul o haină de blană! Fii conștient de temperatura animalului tău de companie și porneşte aerul condiționat (asigurându-te că nu bate fix în direcția cățelului) sau deschide puțin o fereastră pentru a-l proteja de supraîncălzire cât te afli în deplasare.
Nu lăsa animalele în maşină.
Pisicile și câinii nu își pot regla temperatura corporală la fel ca oamenii, prin transpirație. Se pot supraîncălzi foarte repede dacă sunt lăsați într-o mașină. Chiar și o perioadă scurtă de câteva minute este suficientă pentru ca aceștia să intre într-o situație critică. Lăsarea unui geam întredeschis sau parcatul la umbră nu este suficient pentru a evita o astfel de situație.
Nu lăsa căţelul să scoată capul pe geam cât conduci.
Și-ar putea lovi capul de ceva, poate cădea sau poate distrage atenția altor șoferi.
Ce ar trebui să se afle în trusa de călătorie a animalului tău de companie?
Pe lângă documentele de călătorie o trusă trebuie să conțină mâncare, castron, lesă, o lopățică și pungi de plastic pentru adunatul mizeriei, articole de toaletare, medicamente și o trusă de prim ajutor pentru animale de companie. De asemenea, împachetează o jucărie sau o pernă/pătură preferată pentru a oferi animalului tău un sentiment de familiaritate chiar și într-un loc departe de casă.
Optează pentru apa la sticlă sau apa de robinet îmbuteliată în containere din plastic. Consumul de apă dintr-o sursă cu care animalul tău nu este obișnuit i-ar putea cauza probleme digestive.
Dacă călătoreşti frecvent cu animalul tău de companie, s-ar putea merita să investeşti în căptușeli cauciucate pentru podea și huse impermeabile pentru scaune, disponibile la distribuitorii de produse auto.
Animalele de companie şi mersul cu avionul
Dacă călătoreşti cu avionul:
● Trebuie să știți că nu vei putea planifica întotdeauna o călătorie în ultimul moment dacă vrei să zbori cu animalul de companie. Fiecare companie aeriană și destinație poate avea propriile reglementări, inclusiv pentru vaccinări și perioadele de carantină
● Dacă animalul tău de companie este mic, îl poţi îmbarca cu tine (într-o cușcă – verifică regulile companiei aeriene).
● Dacă animalul tău de companie trebuie să călătorească în zona de bagaje sau de marfă:
a) optează pentru un zbor direct;
b) asigură-te că vei călători cu acelaşi avion ca animalul tău de companie;
c) nu călători când temperaturile sunt peste 29 sau sub 7 grade Celsius; şi
d) cere să fii martor la îmbarcarea şi debarcarea animalului de companie.
● Anunță pilotul și cel puțin un însoțitor de zbor că animalul tău se află în zona de încărcare.
● Dacă avionul trebuie să aștepte pe loc mult timp, cere verificarea temperaturii din zona de bagaje. Multe animalele de companie au fost rănite, deoarece temperaturile din zona de încărcare au devenit prea mari sau prea mici în timp ce avionul fost nevoit să stea pe loc.
Informațiile, îndrumările și recomandările conținute pe site-ul web sau materialele tipărite (pe scurt, „informații”) se bazează pe înțelegerea ROLDA a bunelor practici pentru planificarea de urgență în vederea bunăstării animalelor. ROLDA depune toate eforturile rezonabile pentru a se asigura că informațiile sunt corecte în momentul publicării. Cu toate acestea, ROLDA nu oferă garanții cu privire la acuratețea, exhaustivitatea sau fiabilitatea informațiilor și nu se angajează să mențină informațiile actualizate.
Ți-au fost de ajutor informațiile noastre?
Dacă dorești să sprijini proiectele noastre poți contribui cu o donație în următoarele moduri:
● Ca persoană fizică poți dona 3.5% din impozitul pe venit. Nu te costă nimic să susții o cauză de care îți pasă! În cazul în care nu redirecționezi acești 3.5%, banii rămân statului. Trebuie doar să completezi o declarație. Află mai multe detalii pe site-ul nostru: https://rolda.ro/3punct5rolda/.
● Ca persoană juridică poți direcționa 20% din impozitul pe profit al companiei. Află mai multe detalii pe site-ul nostru: https://rolda.ro/cum-ne-puteti-ajuta-persoana-juridica/.
● Sau poți să donezi direct în contul organizației noastre:
Denumirea entității nonprofit: FUNDAȚIA ROLDA
Codul de identificare fiscală al entității nonprofit: 184136340
Cont bancar (IBAN) al entității nonprofit: RO14 BTRL RONC RT0P A671 1501
Termeni & Condiţii
Informațiile, îndrumările și recomandările conținute pe site-ul web sau materialele tipărite (pe scurt, „informații”) se bazează pe înțelegerea ROLDA a bunelor practici pentru planificarea de urgență în vederea bunăstării animalelor. ROLDA depune toate eforturile rezonabile pentru a se asigura că informațiile sunt corecte în momentul publicării. Cu toate acestea, ROLDA nu oferă garanții cu privire la acuratețea, exhaustivitatea sau fiabilitatea informațiilor și nu se angajează să mențină informațiile actualizate.
ROLDA nu își asumă nicio răspundere de orice fel (inclusiv neglijența) pentru pierderi, vătămări sau daune (directe, indirecte sau consecvente și previzibile sau nu) suferite de orice persoană sau animal rezultând în vreun fel din utilizarea sau bazarea pe aceste informații. Informațiile sunt doar de natură generală și nu sunt destinate să acopere fiecare situație de urgență. În niciun caz, informațiile nu trebuie văzute ca un înlocuitor al sfaturilor de specialitate. Te rugăm să contactezi medicul veterinar pentru sfaturi specifice cu privire la animalele tale de companie.
Nu ezita să ne contactezi
Echipa ROLDA
contact@rolda.org