Povestea lui Tom
ROLDA este o organizație nonprofit care se dedică trup și suflet salvării, reabilitării cățeilor abandonați și gestionării adopțiilor acestora. Dar un lucru pe care poate nu îl știați despre misiunea noastră este faptul că vizităm periodic adăpostul public din Galați pentru a selecta animalele cărora vrem să le oferim o nouă șansă la viață.
Această parte a misiunii noastre este incredibil de dificilă și încărcată de emoții, deoarece suntem conștienți că nu avem posibilitatea să salvăm toate acele animale din infernul adăposturilor publice, unde mirosul morții și sentimental disperării te întâmpină imediat ce pășești înăuntru. Este greu să nu te simți copleșit când pătrunzi în acel spațiu infect unde ochi mari și resemnați îți urmăresc fiecare mișcare din spatele cuștilor mici și murdare, orice fărâmă de speranță părând alungată de mult din sufletele acestora.
De fiecare dată ne facem planuri de acasă, stabilind criterii și priorități pentru a face cea mai bună alegere posibilă și, de fiecare dată, planurile noastre se duc pe apa sâmbetei când ajungem la fața locului. Este un sentiment oribil să știi că ai în mâini puterea de a salva doar un număr limitat de animale și că trebuie să alegi cine va avea o a doua șansă la viață și cine va rămâne în infern, poate până la finalul zilelor sale.
În vizita noastră din februarie am ales 14 căței, dar până când am fost chemați să îi ridicăm, 14 s-au transformat cumva în 12. Nu se știe ce s-a întâmplat cu cei 2 amărâți care nu au mai ajuns la noi, putem doar spera că gândurile noastre cele mai negre nu s-au adeverit în cazul lor.
Printre acești 12 norocoși care au ajuns în sânul familiei ROLDA se afla și Tom, un cățel de talie medie cu un caracter excepțional. În ciuda calvarului prin care trecuse, fiind capturat de hingheri și trăind în acel iad pentru cine știe câte luni, Tom își păstrase dorința de joacă și bucuria de a se afla printre oameni.
Tom este genul de cățel greu de ignorat care știe exact cum să se bage în sufletul tău și cum să-ți captureze iremediabil inima.
Așa se face că Ryan, un cetățean american, s-a atașat imediat de drăgălașul patruped care fusese pus pe site-ul nostru și promovat pentru adopție. Dragostea lui Ryan pentru Tom a fost așa de mare încât costurile substanțiale legate de transportul acestuia din București până în SUA nu au contat.
Astfel, dragul nostru de Tom va începe curând o nouă viață minunată alături de o familie iubitoare care abia așteaptă să îl cunoască. Știm că alături de acești tineri sportivi, Tom va avea o viață activă și fericită, plină de iubirea care i-a fost refuzată în România.
Din păcate, în adăposturile publice din țara noastră sunt mii de căței ca și Tom, care nu au nevoie decât de puțină dragoste, răbdare și compasiune pentru a ne uimi cat de speciali sunt.
Oricât de greu ne-ar fi să vizităm aceste adăposturi doar pentru a pleca cu câteva din aceste suflete fără speranță, vom continua să ne îndeplinim această misiune, știind că fiecare cățel salvat contează.