Donează 
Testamente 
Cum a ajuns Nea Dumitru MARELE CÂȘTIGĂTOR? O poveste cu și despre tărie de caracter
Această poveste este puțin diferită de cele pe care vi le spunem în mod normal. Dar ne-a inspirat atât de mult încât nu am vrut să pierdem ocazia de a v-o spune. Este o poveste despre tărie de caracter, presărată cu ceva NOROC.
Nea Dumitru este unul dintre vecinii noștri. Un domn de treabă pe care îl salutăm mereu când venim la adăpost. Este genul de om inimos în secret care se mai plânge din când în când că prea aude „papițoii cei mici” cum fac scandal noaptea, dar care nu ezită să agațe câte o pungă de mâncare pentru câini când vede la ofertă și să ne-o lase la adăpost sau care vine cu lopata proprie să ne ajute la dat zăpada.
Nea Dumitru stă singur. Soția i-a murit acum mulți ani, iar cei doi băieți ai lui sunt plecați în străinătate. Dacă nu deretică prin casă și curte și dacă nu urmărește știrile, Nea Dumitru se duce să joace la Loto.
Este o plăcere de-a lui de mult timp, dar are și speranța că într-o zi va câștiga mulți bani și le va ridica băieților lui 2 case mari lângă a lui, să se trezească și ei dimineața la prima oră în sunet de căței.
Într-o după amiază, Nea Dumitru l-a rugat pe unul dintre îngrijitorii noștri pe care l-a văzut urcând în mașină, dacă poate să-l ducă și pe el până la Loterie pentru că a uitat să-și ia bilet și a „servit” și el ceva mai devreme și nu ar vrea necazuri cu Poliția. Urcă Nea Dumitru în mașină, își ia biletul, omul nostru își termină treaba, umple mașina până la refuz cu saci de mâncare pentru câini și se pornesc spre adăpost înapoi.
La nici 12 kilometri văd pe marginea drumului o cățea care mirosea disperată un sac. Și așa era de panicată că numai nu-l întorcea ca pe clătită, așa legat cum era. Îngrijitorul nostru, fiind obișnuit cu astfel de scene, imediat trage pe dreapta. Nea Dumitru coboară și el din mașină să analizeze situația. Cățeaua era a unui localnic dintr-un sat mai îndepărtat. Puii băgați în sac și lăsați la marginea drumului erau ai ei.
Credem că stăpânul nu a avut chef să-și bată capul să le găsească fiecăruia câte o casă și a decis să scape de ei dintr-o singură mișcare. Eventual în cadrul unui drum cu mașina către magazinul mare din localitatea învecinată. Dar cățeaua a plecat de acasă după ei, le-a luat urma și i-a găsit. Dar nu putea ajunge la ei.
Îngrijitorul nostru a desfăcut sacul și a găsit 5 mogâldețe cu ochii lipiți. Nu aveau nicio săptămână și erau flămânzi, înfrigurați, speriați. Nea Dumitru l-a ajutat să-i scoată din sac și să-i dea mamei care a început să-i hrănească, să-i spele și să-i încălzească pe loc.
Dar nici bine nu se pun îngrijitorul și Nea Dumitru să discute despre cum să îi transporte la adăpost, pentru că mașina era plină și drumul era încă lung, plus că se întuneca și se făcea prea frig pentru cei mici să mai stea afară, că pe lângă ei trece o mașină care frânează brusc mai în față, apoi parchează în fața mașinii lor. Din ea coboară un individ nervos care merge țintă spre cățeaua cu pui și dă să o înșface pe mămică. Pesemne era stăpânul cățelei care se întorcea din localitatea învecinată.
Nea Dumitru îi sare în față. Omul începe să urle că e cățeaua lui și întreabă cum au adus-o acolo. Nea Dumitru nici nu clipește. Omul iar urlă că își ia animalul acasă, că nu are cine să-i păzească și lui curtea și casa. Nea Dumitru nimic. La cât de mult urla omul ăla, pe atât de puțin reactiona Nea Dumitru.
Îngrijitorul nostru a intervenit pentru a-l calma pe om și pentru a-i explica (în aparență) calm că abandonul animalelor la marginea drumului este o faptă de care poate răspunde penal. Că acum ei știu cine a fost și că fix cu recuperarea acestor animale se ocupă. Colegul nostru ne-a povestit că Nea Dumitru continua să-l fixeze pe individ în continuare cu o asemenea intensitate încât omul parcă începuse să se teamă mai mult că l-ar mușca Nea Dumitru și nu cățeaua.
În cele din urmă, individul a plecat nervos spre mașină și s-a dus acasă unde va găsi probabil sesizarea făcută de noi privind abandonarea animalelor. Colegul nostru și Nea Dumitru au stat lângă cățea până când aceasta a avut destulă încredere în ei cât să se urce în mașină. Nea Dumitru parcă era în transă.
Urcat în mașină cu cățeaua la picioare și cu puiuții în brațe, câte unul în fiecare mână și trei în poale, continua să se uite fix pe geam. După vreo 20 de minute a scos un: „Animalule!” printre dinți și asta a fost tot.
Ajunși la adăpost, Nea Dumitru l-a ajutat pe colegul nostru în toate procedurile prin care introducem animalele in carantina la noi și s-a oferit să o ia la el pe cățelușa vitează atunci când puii vor putea să fie înțărcați. Mai mult, i-a pus numele Lotti, iar Lotti a devenit așa o răsfățată cum nu ar fi visat în viața ei scurtă și chinuită în curtea primului ei stăpân.
Dacă îl întrebați pe colegul nostru despre acea zi, spune că a avut noroc chior pentru ca singur nu l-ar fi putut înfrunta pe individul acela când a venit să-și ia cățeaua înapoi și că gestul și tăria lui Nea Dumitru l-au debusolat atât de tare pe individ că nu a știut cum să mai reacționeze.
Dacă îl întrebați pe Nea Dumitru, el va spune că a și uitat de biletul la Lotto și că e încă în buzunarul de la pantalonii cu care era îmbrăcat în acea zi, dar că el este deja un mare câștigător și că pe Lotti nu ar da-o nici pentru toți banii din lume.
