Căutăm soluții noi pentru a rezolva probleme vechi

Pășim grăbiți spre un viitor cu multe necunoscute, transformând experiența de zi cu zi, prezentul în care trăim cu bune și cu rele. Cu bune, însemnând și cel mai bun prieten al omului, cu rele, însemnând modul în care ne purtăm cu el. Am zice că, în timp, relația noastră cu acest prieten fidel a evoluat. El ne-a apărat și ne-a ajutat să protejăm primele gospodării de animalele prădătoare sau de inamici, ne-a însoțit la vânătoare, în luptă, ne-a ținut companie.

Apoi a evoluat împreună cu omul și a folosit mirosul lui fin să detecteze bombe, droguri sau boli. Cu instinctul și loialitatea nezdruncinate, a devenit ajutor de nădejde pentru oamenii cu dizabilități.

Câinele în continuare ne apără și ne ajută. Dar noi? Noi ce facem pentru el?

Pe măsură ce ne pregătim să transferăm tot mai mult din viețile noastre în mediul virtual, un exercițiu interesant ar fi să ridicăm o clipă privirea din ecran și să conștientizăm lucrurile care ne fac viața mai frumoasă. Prietenul nostru cel mai bun ne așteaptă răbdător, chiar dacă îl ignorăm cu orele. Este mereu pregătit de joacă și apreciază din suflet orice mângâiere.

Puteți spune ce vreți, dar nu-l veți putea lua în brațe și muta în mediul online. Puteți avea avataruri, câini virtuali, o experiență nouă și reinventată a noțiunii de a avea un câine. Dar nu va fi niciodată la fel ca atunci când sunteți primiți cu atâta entuziasm când intrați pe ușă. Și nimic nu vă va dezamorsa după o zi proastă (da, există și din alea online), mai bine decât o sesiune serioasă de mângâiat blănița moale a câinelui.

Până la urmă, ce e SMART la viețile noastre?

Să știm cum să folosim mediul virtual pentru a ne face viața din mediul real, cel tangibil, cât mai frumoasă. Iar noi nu ne putem imagina o viață frumoasă fără cei mai buni prieteni ai noștri.

Așa că ROLDA este pregătită să facă acel pas în viitor. Din dorința de a ne ajuta cățeii prin orice (ORICE!) modalitate posibilă, am decis să nu lăsăm viitorul să vină peste noi, ci să îl căutăm noi. În speranța ca acest avans să ne dea șansa de a face și prezentul mai bun.

Donații de crypto monede

Astfel, am creat https://cryptoforanimals.org/ pentru a pune la dispoziția celor care dețin și tranzacționează monede virtuale, o modalitate potrivită pentru ei să ajute animalele salvate de noi și să sprijine proiectele ROLDA. Puteți dona pe Coinbase, BitPay, Binance, Blockchain folosind adresele menționate pentru fiecare monedă virtuală în parte:

2 BTC ne ajută să sterilizăm 2000 de animale

7 BTC acoperă costurile ambelor adăposturi timp de 1 an

11 BTC pe lângă cele de mai sus, acoperă și campaniile educative și sociale create pentru animalele din comunitățile sărace

(1 BTC = 30k USD)

Ajutor de specialitate

O echipă din străinătate a început un proiect interesant acum 1 an. Se numea Zoomies și se dorea a fi o monedă virtuală special creată pentru ROLDA. Proiectul a intrat în impas din tot felul de motive. Mai mult, întrucât nu vrem să fim indiferenți la nicio inovație care ne-ar putea promova cauza, ne-a atras atenția și realitatea virtuală/augmentată.

Am fi interesați de parteneriate serioase pentru construirea unui adăpost virtual accesibil în VR/AR. În aceeași măsură, ne-ar interesa un parteneriat cu cineva cu experiență care ar putea readuce la viață moneda noastră virtuală, remunerația în acest caz fiind un procent semnificativ din profitul Zoomies.

Dacă ești interesat de o colaborare cu ROLDA, dacă îți plac provocările din acest domeniu și vrei să-ți pui cunoștințele la bătaie pentru o cauză nobilă, scrie-ne pe adresa de e-mail contact@rolda.org.

Creare sau licitații de NFT-uri

Dacă ești talentat să creezi NFT-uri (unicat sau colecții), pe care să le donezi ca atare Fundației ROLDA, sau să te ocupi de organizarea unor licitații cu astfel de NFT-uri donate pentru a ajuta câinii din adăpost, te rugăm să ne contactezi.

Ne adresăm comunității IT. O categorie de profesioniști ale căror merite și abilități sunt recunoscute la nivel internațional. Ne adresăm celor care sunt mereu cu un pas în față și care ne poartă pe toți spre un viitor din ce în ce mai palpabil. Haideți să creăm o nouă lume fără problemele celei vechi. Haideți să facem acele proiecte de care știm cu toții că este mare nevoie, dar în care din păcate nimeni nu este dispus să investească. Începând cu puțin suflet, fără de care nu putem muta acei munți invizibili care ne despart de idealuri.

Vezi alte articole

Tusea canină – Ce înseamnă și ce trebuie să faci?

Tusea canină afecțiune des întâlnită la câini și extrem de contagioasă. Este echivalentul răcelii umane, se tratează cu aceeași seriozitate...
Citeste Mai Mult

Ce trebuie să iei cu tine în vacanță pentru animalul de companie?

Ce trebuie să iei cu tine în vacanță pentru animalul de companie? Lucruri obligatorii de luat indiferent de durata vacanței...
Citeste Mai Mult

Descoperă magazinul online ROLDA

Citeste Mai Mult

Istoria adăposturilor publice

Pentru a putea înțelege criza câinilor fără stăpân și natura grotescă a adăposturilor publice din România (pe social media apar...
Citeste Mai Mult