Povestea Doinei
Toată lumea știe că dacă alegi să lucrezi cu ființele vulnerabile, acestea vor continua sa îți iasă în cale, în cele mai variate situații, „desenând” un adevărat catalog cu tot ceea ce pot face oamenii și bun, și rău. Deși clasic pentru noi, cazul Doinei ne-a amintit că există o lege a compensației.
Povestea Ioanei
Pe Internet circulă de foarte mulți ani un citat atribuit lui Mark Twain – „Cu cât îi cunosc mai bine pe oameni, cu atât mai mult îmi iubesc câinele”. Sunt cuvinte pe care ni le putem pune la temelia adăpostului nostru unde ajung câini care au suferit de pe urma violenței omului. Cei mai mulți dintre aceștia sunt mici, slabi, nu au putere să se pună cu un om, cu o unealtă care vine spre capul lor sau cu o mașină aflată în mișcare.
Bobby și viața la țară
Ah, viața la țară! Nu poți înțelege sufletul românesc dacă nu-i înțelegi satul, obiceiurile, oamenii și valorile. Daca nu intelegi cum oamenii de la sat sunt dependenți de animale, cum le apreciază pe unele mai mult. Cum le știu rostul și le duc grija.
Povestea lui Tobiţă
La doar 4 luni cât avea când a fost găsit de noi, Tobiță a adunat deja experiență de viață cât alții în ani buni. După cât se pare, este un pui de Ciobănesc German, simpatic foc și foarte rezistent. Deși nu-i cunoaștem povestea și trecutul, nu putem decât să ghicim între unul din două scenarii: a scăpat din vreo curte și nu a venit nimeni să-l caute, iar el fiind mic nu a știut cum să-și găsească drumul înapoi spre casă, sau a fost abandonat la grămadă cu frații și surorile lui.
O poveste despre tărie de caracter
Această poveste este puțin diferită de cele pe care vi le spunem în mod normal. Dar ne-a inspirat atât de mult încât nu am vrut să pierdem ocazia de a v-o spune. Este o poveste despre tărie de caracter, presărată cu ceva NOROC.
O poveste cu Botic
Botic este unul dintre puiuții noștri cu cel mai mare lipici pe care l-am văzut vreodată. Pur și simplu nu poți să pui mâna pe el fără să-ți vină să-l și mănânci de drag. Am tot zis că va fi cu siguranță adoptat rapid și că va fi un partener de joacă ideal pentru un copil mic. Este plin de energie și de drăgălășenie așa că am pus pariuri cu privire la cât de repede va fi adoptat.
Povestea Ellei
Povestea cățelușei Ella este, din păcate, una des întâlnită. La un moment dat în viața ei Ella a fost un animal de curte care își ducea veacul priponită într-un lanț, privată de libertatea de a se mișca și a se bucura de lumea din jurul ei. Semnul acestei perioade neferice se află și astăzi pe gâtul Ellei, un tatuaj îngrozitor imprimat în pielea și sufletul bietului animal.
Povestea lui Tom
ROLDA este o organizație nonprofit care se dedică trup și suflet salvării, reabilitării cățeilor abandonați și gestionării adopțiilor acestora. Dar un lucru pe care poate nu îl știați despre misiunea noastră este faptul că vizităm periodic adăpostul public din Galați pentru a selecta animalele cărora vrem să le oferim o nouă șansă la viață.
ROLDA Transformă Gunoiul unora în Comoara altora
Când sunetul rece al zăvorului se aude ferecând ușa de metal trasă cu greu în urma îngrijitorului care a bifat o nouă zi la lucru, se lasă întunericul peste boxele unde sute de caini sunt închiși nedrept și primitiv în adapostul public din Galați.